Agromonitor » timis

Timiș: Piața unde legumele și fructele de import nu au acces

Timiș: Piața unde legumele și fructele de import nu au acces

Consiliul Local Timișoara a aprobat, în luna martie, proiectul de înființare a unei piețe în zona Stadionului „Dan Păltinişanu” din Timişoara. Aceasta va funcționa în fiecare sâmbătă, începând din 10 mai, iar tarabele vor fi rezervate exclusiv producătorilor români. Legumele și fructe de import nu vor putea fi comercializate.


Daniel Constantin vizitează, astăzi, USAMV Timișoara

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, este prezent în această dimineață la manifestările prilejuite de aniversarea celor 68 de ani de la fondarea prin Decret Regal a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara.

Timiş. MEWI a organizat, vineri şi sâmbătă, la Orţişoara, ziua porţilor deschise

MEWI este importator exclusiv al tractoarelor Fendt şi Valtra şi un furnizor bine-cunoscut pe piaţa de maşini
şi utilaje agricole din România, ce comercializează o gamă extrem de diversificată de produse destinate
prelucrării pământului, incluzând combine, semănători, pluguri, distribuitoare de îngrăşăminte, recoltatoare
grape, cositoare

Valeriu Tabara a participat, in Timis, la Targul Apicol de Primavara

Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, a participat la prima ediţie a Târgului Apicol de Primăvară, desfăşurat între 12 -13 martie 2011 la Ghiroda – judeţul Timiş şi organizat de Primăria comunei Ghiroda şi de Asociaţia Crescătorilor de Albine Filiala Timiş.

Se mai merită agricultura de weekend?

Se mai merita agricultura de weekend? Am 10 hectare si nu le cultiv pentru ca toata lumea cu care am vorbit imi spune ca nu se merita sa bag banii in agricultura ca nu iasa nimic. Totusi sunt investitori straini care sunt intresati sa cultive pamantul nostru insa ofera preturi mici si contracte paguboase de […]

Lelescu, DADR Timis: Statul ar putea lucra terenurile necultivate ale proprietarilor

Statul ar putea lucra terenurile necultivate ale proprietarilor, in sistem de concesionare, arenda sau inchiriere, fara a se schimba destinatia de proprietate, daca Guvernul va aproba favorabil aceasta propunere venita din partea Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Timis, a precizat directorul DADR Timis Tiberiu Lelescu. “Nu este vorba despre o nationalizare sau expropriere, […]