Agromonitor » pret terenuri agricole


Cine este fondul de investiții care a cumpărat 6000 de hectare în Botoșani

Cine este fondul de investiții care a cumpărat 6000 de hectare în Botoșani

Deși legea vânzării terenurilor agricole a intrat în vigoare și, teoretic, orice cetățean al Uniunii Europene poate achiziționa teren arabil în România, cele mai importante tranzacții din acest an au fost efectuate până la această dată prin preluarea pachetului majoritar al unor companii românești care lucrează suprafețe importante.

Liberalizarea funciară „nu mai poate fi amânată”

Liberalizarea funciară „nu mai poate fi amânată”

România nu mai poate amâna vânzarea terenurilor către străini, deşi nu are pus la punct cadastrul, a declarat directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Nicolae Popa, sâmbătă, la Reghin, la Conferinţa de instruire şi informare a fermierilor şi autorităţilor locale privind implementarea proiectelor pe fonduri europene 2014 – […]

Terenurile agricole din România, mai ieftine de 40 de ori decât în Occident

Jurnaliştii britanici prezintă terenul arabil din România ca pe o investiţie sigură atât pentru companiile din agricultură, dar şi pentru investitori având în vedere avansul preţurilor pentru produsele agroalimentare şi terenuri la nivel mondial. Terenurile agri­­cole din România sunt şi de 40 de ori mai ieftine decât cele din alte ţări din vestul Europei, scrie […]

Fermier român: Pe noi ne ajută vremea, nu şi vremurile

Cum sa nu vanda pamantul taranii cand efectiv nu mai au cu ce trăi şi banii necesari pt a-şi îngriji sănătatea! Pe de alta parte putini au suprafete mari de pamant (L18) iar dupa decesul proprietarului mostenitorii au nevoie de o groaza de bani pt actele notariale şi intabulare, plus ca suprafata si asa mica […]

Cand imobiliarele scad, terenurile agricole revin in forta

Calitatea solului, suprafeţele vaste disponibile şi preţurile încă sub media Uniunii Europene fac din terenurile agricole din România un obiect de atracţie pentru investitorii străini, se arată într-un comunicat al companiei imobiliare EuroMetropola, citat de Bursa. Cu toate acestea, nu se realizează achiziţii de proporţii pe acest segment, iar productivitatea terenului agricol din România rămâne […]