Agromonitor » botosani

Cine este fondul de investiții care a cumpărat 6000 de hectare în Botoșani

Cine este fondul de investiții care a cumpărat 6000 de hectare în Botoșani

Deși legea vânzării terenurilor agricole a intrat în vigoare și, teoretic, orice cetățean al Uniunii Europene poate achiziționa teren arabil în România, cele mai importante tranzacții din acest an au fost efectuate până la această dată prin preluarea pachetului majoritar al unor companii românești care lucrează suprafețe importante.


Inundații în nordul țării, secetă pedologică în sud-est

Inundații în nordul țării, secetă pedologică în sud-est

Înstitutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, joi, o avertizare cod galben de inundaţii pe râurile din judeţele Suceava, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Botoşani, Maramureş, Hunedoara, Bihor, Arad şi Alba, valabilă de joi după-amiază până vineri seara.

Botoşani: Fermierii vor primi banii pe motorină în această săptămână

Fermierii botoşăneni vor beneficia de sume importante pentru decontarea motorinei în agricultură. Ioan Serediuc, purtător de cuvânt al APIA, a declarat că la 138 de fermieri din sectorul vegetal din judeţ li se vor rambursa accize în valoare de 885.279,84 lei, corespunzătoare cantităţii de 741.607 litri de motorină achiziţionată de ei în trimestrul I al […]

200 de hectare de livezi noi în comuna Suliţa, din investiţii private

Deputatul Florin Ţurcanu, membru în Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor, a declarat că în comuna Suliţa s-au plantat în ultimii ani peste 200 de hectare de livadă şi că asta transformă comuna într-una model la acest capitol. „Să îmi arătaţi o altă comună în judeţul Botoşani în care s-au plantat 200 de hectare de […]

Isteria E.coli a cuprins şi botoşănenii

Vânzătorii de legume din pieţele din Botoşani se plâng că vânzările la castraveţi au scăzut la mai bine de jumătate după ce cazurile de contaminare cu E.coli au fost puternic mediatizate.

Botosani: Probleme in asigurarea apei, din cauza secetei

Furnizorul de apa din Botosani, societatea co­merciala Nova Apaserv, face un apel la populatie sa utilizeze in mod rational apa, pe fondul secetei care afecteaza judetul. Directorul societatii, Maricel Georgescu, a declarat ca, pe fondul lipsei precipitatiilor in ultima luna, consumul de apa a crescut semnificativ, ceea ce determina o scadere a presiunii apei in […]

Investiţii americane în agricultura din Botoşani

Ataşatul pe probleme de agricultură al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hoa Van Huynh, a avut, ieri după-amiază, o întâlnire cu autorităţile din judeţul Botoşani. El a discutat, la sediul Primăriei municipiului Botoşani, posibilitatea unei colaborări permanente între fermierii din zona Botoşaniului şi cei americani, dar şi despre posibilitatea ca SUA să sprijine […]

Miei plini de praf puşi la vânzare în Botoşani

Patru comercianţi de miei din Piaţa Centrală au fost sancţionaţi de angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Fiecare a primit câte o amendă în valoare de 600 de lei pentru vânzarea în condiţii improprii a animalelor. Inspectorii veterinari au găsit miei plini de praf şi scoşi la vânzare cu 18 lei kilogramul.