Cursuri pentru ţăranii din Slobozia Bradului şi Moviliţa
Primăriile din Slobozia Bradului şi Moviliţa vor derula, până în luna februarie 2011, un proiect pentru sprijinirea ţăranilor din cele două localităţi, scrie Monitorul de Vrancea.
Primăriile din Slobozia Bradului şi Moviliţa vor derula, până în luna februarie 2011, un proiect pentru sprijinirea ţăranilor din cele două localităţi, scrie Monitorul de Vrancea.
Preţurile alimentelor au explodat atingând valori consemnate în timpul crizei din 2007-2008, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Creşterea preţurilor a declanşat deja temeri cu privire la apariţia unui nou val de proteste, similare celor care au zguduit ţări sărace precum Bangladesh sau Haiti în urmă cu doi ani.
Din 1990 şi până în 2010, muzeul a devenit instituţia care a adus tradiţiile şi obiceiurile locului, cât şi ale altor regiuni, mai aproape de cetăţenii judeţului. Momentul aniversar a prilejuit o expoziţie eveniment, cu mărturii de la toate manifestările organizate de-a lungul celor 20 de ani.
Comisia Europeana (CE) a aprobat, miercuri, o propunere de alocare a patru miliarde de euro pentru finantarea tehnologiilor din domeniul energiei regenerabile, precum captarea si stocarea de dioxid de carbon, transmite Reuters, citat de Mediafax.
Identitatea vizuală a brandului turistic al României a fost prezentată, miercuri, la New York, la un eveniment care a reunit profesionişti din industria turismului şi jurnalişti americani. Diversitatea geografică, relieful cu atracţiile naturale, cultura şi tradiţiile populare încă active, vinurile româneşti, originea latină şi nu în ultimul rând mitul Dracula, au fost punctele menţionate în […]
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că Guvernul nu va mai plăti arieratele aferente Sănătăţii până când sistemul nu este reformat, arătând că nu se pot arunca în continuare bani „în această gaură neagră care este sănătatea” în timp ce sunt sacrificate subvenţiile la agricultură.
Platforma Europeană de Dezvoltare (EDP), în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Şcoala Română de Afaceri a organizat miercuri masa rotundă cu tema ‘Dunărea şi Cooperarea Teritorială Europeană’. Evenimentul a fost prima acţiune de anvergură a EDP, după lansarea platformei la Bruxelles, în urmă cu o lună. Dezbaterea asupra cooperării în […]
‘Praznicul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil’ este un targ care ii propune sa le ofere vizitatorilor produse traditionale romanesti, naturale, preparate cu respectul cuvenit pentru oameni. De aceea, comerciantii sunt atent selectati de catre organizatori, astfel incat vizitatorii vor pleca acasa cu produse de calitate superioara. Ca la orice targ la care participa producatorii, preturile […]
Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea de concentrare economică prin care Lidl Germania preia controlul asupra magazinelor PLUS din România. Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice. Analiza Consiliului Concurenţei a relevat faptul că […]
Având în vedere că în ultima perioadă au fost semnalate mai multe cazuri de sacrificări ilegale, în gospodăriile populaţiei şi în aşa-zise târguri, neautorizate, de bovine, ovine şi porcine, cu intenţia comercializării ilicite a produselor de origine animală, inspectorii din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au organizat controale inopinate, împreună cu reprezentanţi […]