Agromonitor » timisoara


Timiș: Piața unde legumele și fructele de import nu au acces

Timiș: Piața unde legumele și fructele de import nu au acces

Consiliul Local Timișoara a aprobat, în luna martie, proiectul de înființare a unei piețe în zona Stadionului „Dan Păltinişanu” din Timişoara. Aceasta va funcționa în fiecare sâmbătă, începând din 10 mai, iar tarabele vor fi rezervate exclusiv producătorilor români. Legumele și fructe de import nu vor putea fi comercializate.

Daniel Constantin vizitează, astăzi, USAMV Timișoara

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, este prezent în această dimineață la manifestările prilejuite de aniversarea celor 68 de ani de la fondarea prin Decret Regal a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara.

Filosoful francez Pierre Rabhi, unul din pionierii agro-ecologiei, vine la Timişoara

Timişorenii vor avea ocazia să se întâlnească cu Pierrea Rabhi, un scriitor de renume din Franţa, cunoscut în toată lumea pentru acţiunile sale din domeniul protecţiei mediului, ecologiei şi agriculturii. Conferinţa susţinută de Rahbi va avea loc joi, 16 iunie, de la ora 18.00, la Institutul Francez din Timişoara.

Agricultorii români fac front comun cu cei din ţările nou intrate în UE

La iniţiativa Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), la Timişoara, a avut loc o întâlnire a unor agricultori din judeţele Arad, Caraş Severin, Bihor şi Timiş, precum şi a unor forme asociative ale fermierilor din ţări, învecinate, pentru a discuta despre politici agricole comune.

Ministrul agriculturii Valeriu Tabără se întâlneşte, mâine, cu beneficiarii PNDR la Timişoara

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, va participa, în data de 29 ianuarie 2011, la întâlnirea pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) o organizează cu beneficiarii publici şi privaţi ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală la Timişoara. Scopul acestei întâlniri este de a clarifica eventualele probleme întâmpinate în implementarea fondurilor europene pentru […]

TIMAGRALIM – expoziția internațională de echipamente și produse din domeniul agriculturii, industriei alimentare și zootehniei se desfășoară între 3 și 6 iunie la Timișoara

Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara si Universitatea de stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului (USAMVB), cu aportul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Autoritatea Nationala pentru Cercetare stiintifica, Oficiul Judetean de Consultanta Agricola Timis, numeroase asociatii de profil, în parteneriat media cu Revista Ferma, organizeaza în perioada 3 – 6 iunie 2010, la […]

Agendă: Târgul TIMAGRALIM se desfășoară la Timișoara între 3 și 6 iunie

In perioada 03 – 06 iunie 2010 are loc, la Timisoara, expozitia internationala de echipamente si produse din domeniul alimentatie, agriculturii, si zootehniei – TIMAGRALIM. Pentru a asigura o mai buna punere in valoare a tuturor tematicilor expozitiei, in acest an, la cea de a VIII-a editie a TIMAGRALIM expunerea se va putea face pe […]