Olympus a lansat iaurtul cu 0% grăsime
Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, lansează iaurtul grecesc cu 0% grăsime, în completarea gamei lansate în premieră pe piața românească în 2011.
Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, lansează iaurtul grecesc cu 0% grăsime, în completarea gamei lansate în premieră pe piața românească în 2011.
Compania americană General Mills a câştigat oferta de preluare a Yoplait, urmând să plătească 800 de milioane de euro pentru o participaţie de 50% în cadrul companiei franceze de iaurturi de a căror distribuţie pe piaţa americană se ocupă, informează Reuters.
Productia de iaurt a crescut cu 7% in primele 4 luni, cu 3.360 de tone, iar cea de smantana cu 2%, respectiv 311 tone, fata de aceeasi perioada din 2009, potrivit datelor INS. Pe de alta parte, in perioada mentionata, cea mai mare scadere a productiei poate fi mentionata la branzeturi, cu 1.474 tone (-6,8%), […]
Grupul Danone isi va modifica reclamele la iaurturile Activia si Actimel, dupa ce a anuntat ca renunta la incercarea de a obtine recunoasterea efectelor benefice asupra sanatatii generate de consumul celor doua produse, anunta AFP citata de HotNews.
Piata iaurturilor simple a crescut, in primele zece luni ale anului, cu 50.000 de tone in volum si cu 30% in valoare fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit lui Sagit Tzur Lahav, vice – presedintele de marketing al Tnuva Romania, unul dintre principalii jucatori de pe piata interna a lactatelor. Piata interna a […]