Agromonitor » glifosat


Scott’s le-a prezentat peisagiştilor oferta de seminţe şi îngrăşăminte

Miercuri am participat la simpozionul Introducerea conceptului iTurf in Romania, organizat de Scott’s. Ceea ce credeam că va fi prezentarea comercială a unui portofoliu de produse s-a dovedit a fi un eveniment axat mai mult pe informare, tehnologie şi inovaţie. Mi-a părut rău că nu am reuşit să stau până la sfârşit (discuţiile au durat […]

Ce sunt plantele modificate genetic. Grupe de OMG

Plantele modificate genetic sunt obţinute şi cultivate pentru a reduce costurile de producţie, prin eliminarea sau micşorarea cantităţii de pesticide utilizate. Astfel, sunt creaţi hibrizi cu rezistenţă împotriva bolilor si dăunătorilor la plante (insecte si virusuri), sau cu toleranţă la ierbicidele utilizate în agricultură.

Valeriu Tabara s-a intalnit cu directorul Monsanto pentru Europa de Est

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, s-a întâlnit, joi, cu Remi Bastien, Director pentru Europa Centrală şi de Est al companiei Monsanto Europe S.A. Scopul întrevederii a fost informarea asupra stadiului notificării privind cultivarea în Uniunea Europeană a soii modificate genetic tolerantă la erbicide pe bază de glifosat (soia Roundup Ready), notificare depusă de […]

Recomandari ale specialistilor AgroAdvice privind combaterea buruienilor cu glifosat

Aproape toate buruienile pot fi combatute cu glifosat. In numarul 19 al buletinului de consultanta agricola editat de compania de consultanta tehnica in agricultura AgroAdvice, consultantii agronomi ofera sfaturi privind aplicarea erbicidelor. Buruieni cu rizomi si plante fara rizomi Majoritatea plantelor sunt fara rizomi si in general sunt mult mai usor de combatut cu produse […]