Agromonitor » constanta

De mâine, în Constanţa, carnea de miel va fi 19,9 lei/kg

Constănţenii nu trebuie să se teamă de preţuri exorbitante la carnea de miel pentru Sărbătorile de Paşte. Primăria Constanţa le cere producătorilor preţul de 19,9 lei pentru kilogramul de carne. Producătorii care vor vinde carnea de miel cu 19,9 lei kilogramul vor fi scutiţi de plata taxelor de tarabă.


Contrabandă cu cereale la Constanţa

Şapte persoane, care făceau parte din echipajul unui împingător ce transporta porumb din Serbia,sunt suspectate că au vândut 46 de tone din marfa transportată. Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă şi delapidare.

Tranzacţie record pe piaţa cerealelor: 45 mil. euro

Gigantul american Cenex Harvest States (CHS), unul dintre cei mai mari producători de cereale, alimente şi energie, a cumpărat cu 45 mil. euro compania AgriPoint, operatorul terminalului de cereale Silotrans din portul Constanţa, de la grupul sârb East Point Holdings.

Constanta: Peste 3.500 de kg de carne, retrase de la vânzare de inspectorii DSVSA

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor din Constanţa a efectuat, în intervalul 10-14 ianuarie, 131 de controale. La solicitarea agenţilor economici au fost retrase de la vânzare, la limita termenului de valabilitate de către operatorii economici, 3.519 kg carne şi produse din carne, 3.862 lapte şi produse lactate, 1.118 kg peşte şi produse din […]

Scenariu de simulare a depistarii febrei aftoase, in judetul Constanta

Specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare Constanţa, alături de colegii din celelalte judeţe cu risc de răspândire a virusului febrei aftoase participă, astăzi, la o simulare generală, pentru a testa reacţia la apariţia virusului pe teritoriul ţării noastre. Conform scenariului, iniţial se va simula depistarea unui mistreţ contaminat cu febra aftoasă, în pădurea Hagieni, pentru ca apoi […]

Porturile din judeţul Constanţa, închise din cauza ceţii

Toate porturile din judeţul Constanţa au fost închise din cauza vremii nefavorabile, a anuntat centrul Infotrafic. Astfel, incepând cu marti ora 20.55, din cauza ceţii, porturile Midia, Mangalia, Constanţa Sud, Constanţa Nord şi Canal Dunăre-Marea Neagră sunt închise traficului maritim, respectiv fluvial.