Tranzacţie record pe piaţa cerealelor: 45 mil. euro
Gigantul american Cenex Harvest States (CHS), unul dintre cei mai mari producători de cereale, alimente şi energie, a cumpărat cu 45 mil. euro compania AgriPoint, operatorul terminalului de cereale Silotrans din portul Constanţa, de la grupul sârb East Point Holdings. Prin achiziţia AgriPoint, companie cu operaţiuni în România şi Ungaria, gigantul american şi-a crescut rezervele […]
Gigantul american Cenex Harvest States (CHS), unul dintre cei mai mari producători de cereale, alimente şi energie, a cumpărat cu 45 mil. euro compania AgriPoint, operatorul terminalului de cereale Silotrans din portul Constanţa, de la grupul sârb East Point Holdings.
Prin achiziţia AgriPoint, companie cu operaţiuni în România şi Ungaria, gigantul american şi-a crescut rezervele de cereale cu aproape 2 milioane de tone de porumb, grâu şi orz. Achiziţia vine într-un moment în care se discută tot mai mult la nivel internaţional despre o criză a alimentelor, iar preţurile cerealelor au înregistrat creşteri puternice în ultimul an, scrie ZF.
„Achiziţia AgriPoint permite CHS să îşi dezvolte prezenţa globală în regiunile cu o creştere ridicată precum România, Bulgaria, Ungaria şi Serbia”, a spus Claudio Scarrozza, directorul general al diviziei europene CHS, în anunţul emis pe NASDAQ.