Agromonitor » angst

Magazinele Angst se retrag din franciza Express Carrefour

Magazinele Angst se retrag din franciza Express Carrefour

Acţionarii Angst au decis retragerea celor 22 de magazine ale companiei din franciza Express a Carrefour, a declarat pentru Mediafax preşedintele Angst, Sorin Minea, precizând că toate unităţile vor continua să funcţioneze.


Angst lansează o nouă gamă de produse SantiVia

Compania Angst lansează joi gama de produse SantiVia, cu conţinut redus de sare şi grăsimi. Reprezentanţii companiei vor vorbi cu această ocazie despre prelucrarea şi procesarea produselor din carne fără potenţiatorul de gust glutamat monosodic (E621).

Povestea cârnaţilor olteneşti făcuţi din porci belgieni

La fabrica de mezeluri de la Buftea, cârnaţii olteneşti se fac din porci de Belgia, pentru că sunt mai buni decât ai noştri. După ce sunt gata, cârnaţii se afumă la rumeguş din lemn tare, apoi li se face duş, ca acasă.

Sorin Minea a devenit acţionar majoritar al Angst

Sorin Minea, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români din piaţa mezelurilor, a preluat 60% din participaţia deţinută în cadrul Angst de partenerul său elveţian care a dat şi numele ccompaniei, Urs Angst, scrie Ziarul Financiar în ediţia de miercuri.

Angst redeschide magazinul din Crangasi, dupa o investitie de 200.000 euro

Angst a redeschis magazinul din Crangasi, care a trecut din sistemul de franciza in administrare proprie, dupa o investitie de 200.000 euro in reamenajare, a declarat pentru DailyBusiness Stefan Padure, vicepresedintele companiei, care a precizat ca anul acesta vor mai fi deschise minimum 5 magazine noi in Bucuresti.

Angst caută profit şi pe piaţa vinului

Reţeaua de supremarketuri Angst a intrat pe piaţa locală de vin prin lansarea a două sortimente, respectiv Fetească Albă şi Fetească Neagră, produse de Domeniile Dealul Mare, potrivit unui comunicat al companiei. Vinurile sunt disponibile doar în reţeaua de magazine Angst, însă oficialii companiei nu au precizat la cât se ridică această investiţie. Piaţa locală […]

Caroli si Angst, disputa pentru salamul de Sibiu

Reteta originala a salamului de Sibiu incinge spiritele pe pe piata mezelurilor, dupa ce Caroli Foods a anuntat, la inceputul acestei saptamani, lansarea unui produs realizat dupa reteta originala, creata de Filippo Dozzi in 1935, si care presupune un proces de fabricatie de 90 de zile. Reprezentantii Angst afirma insa ca Salsi, una dintre firmele […]