Bayer CropScience România și-a anunțat planurile pentru 2014
Bayer CropScience România, lider inovator în domeniul protecţiei culturilor, seminţelor, biotehnologiei şi al controlului dăunătorilor non-agricoli, îşi anunţă planurile pentru 2014.
Bayer CropScience România, lider inovator în domeniul protecţiei culturilor, seminţelor, biotehnologiei şi al controlului dăunătorilor non-agricoli, îşi anunţă planurile pentru 2014.
Calendarul fermierului – LUNA FEBRUARIE. Lucrari agricole in camp, lucrarile solului in luna februarie a acestui an.
Luna viitoare are loc primul curs autorizat de specializare si perfectionare destinat fermierilor si producatorilor care activeaza in sectorul agriculturii ecologice.
Subvenția pe suprafață va fi platită către toți fermierii până la jumătatea lunii februarie, au promis oficialii de la agricultură în cadrul întâlnirii de marți cu reprezentanții producătorilor agricoli.
Iată calendarul târgurilor apicole ce urmează să se desfășoare anul acesta. Calendarul a fost realizat pe baza informațiilor disponibile până la această dată.
Vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară, Adrian Papahagi, susține că este de acord cu liberalizarea funciară care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014 și că își dorește cât mai mulți investitori străini care să cumpere și să cultive pământul.
Comisia Europeană a adoptat miercuri, 18 decembrie, trei proiecte legislative privind clonarea animalelor și alimentele noi care vor oferi securitate juridică în acest domeniu.
Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei a decis, în şedinţa din 20 decembrie 2013, menţinerea tarifelor reglementate aplicate clienţilor casnici si asimilaţi începând cu 1 ianuarie 2014, la nivelul tarifelor aplicate in perioada iulie – decembrie 2013.
În data de 24 decembrie 2013, ministrul finantelor, Daniel Chiţoiu, si Liviu Voinea, ministru delegat pentru buget, au semnat Contractul de finanţare în valoare de 110 milioane EUR dintre România şi Banca Europeană de Investiţii ( BEI) în vederea acoperirii contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), implementat de către Ministerul […]
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu informează sibienii că, la solicitarea angajatorilor spanioli, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza în data de 13.01.2014 la Vaslui, jud. Vaslui, și în perioada 15-16.01.2014 la Slatina, județul Olt, selecții pentru persoanele care doresc să ocupe un loc de muncă în sectorul agricol din […]