Agromonitor » vinuri

Cramele Halewood anunță 25 de medalii câștigate la competițiile de luna acesta

Cramele Halewood anunță 25 de medalii câștigate la competițiile de luna acesta

Cramele Halewood – Furnizor Oficial al Casei Regale a României – cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România şi unul dintre cei mai importanţi producători de vinuri din ţara noastră, a obținut în această lună 25 de distincţii. Acestea au fost acordate în cadrul celor mai prestigioase concursuri internaţionale.


Vinul, mai rentabil decât aurul, petrolul sau acţiunile la Bursă

Preţurile vinurilor fine au înregistrat o creştere puternică pe fondul exploziei de interes din partea noilor îmbogăţiţi din China şi din alte ţări asiatice. Indicele Fine Wine 50 realizat de Liv-ex, care monitorizează evoluţia preţurilor pe piaţa vinului, a avansat cu 57% anul trecut, devansând cu mult aurul (cu o creştere de 35%), ţiţeiul (creştere […]

2010 – an viticol mai slab, vânzări mai bune

Anul viticol 2010 a fost cel mai slab an, după 2005 – care s-a dovedit a fi cel mai dificil în ultimii 30 de ani, în ceea ce priveşte viticultura, ne-a spus Dan Balaban, proprietarul cramei ‘Davino’, care ne-a precizat: ‘Niciodată nu am cheltuit atât de mult cu tratamentele fitosanitare. Ne-a costat cu 30-40% mai […]

Vinuri noi in Centrul vechi al Capitalei

Mai multe crame de top din ţara noastră, dar şi importatori de vin îşi vor prezenta, la finalul acestei luni, atât produsele deja existente pe piaţă, cât şi noile licori, într-un restaurant din vechiul centru al Bucureştiului.

Cea mai veche presă de vin, descoperită în Armenia

O unitate de producţie a vinului, datând din urmă cu 6.100 de ani, a fost descoperită într-o peşteră din Armenia, au anunţat, marţi, arheologii, care afirmă că acest utilaj era folosit în preistorie, în epoca cuprului. În iunie 2010, în acelaşi sit arheologic a fost descoperit un mocasin din piele, perfect conservat, datând din urmă […]

Vinuri BIO fara alcool

Vinul fara alcool patrunde in premiera pe piata din Romania cu 13 tipuri de produse ce au in spate peste 20 de ani de expertiza a viticultorilor germani. Vinurile fara alcool sunt solutia cea mai buna pentru cei ce vor sa se bucure de gustul unui pahar cu vin, fara a se confrunta cu efectele […]