Agromonitor » sacrificare miei

Sacrificari industriale de miei pentru Paste

Peste 1.200 de miei au fost sacrificati miercuri la societatea comerciala Cicalex SA Alexandria, unde exista unul dintre cele mai moderne abatoare din tara. Directorul firmei, Septimiu Popa, a declarat pentru Agerpress ca pe baza unui program esalonat zilnic pana la sarbatorile pascale vor fi taiati aici peste 20.000 de miei, numarul fiind aproximativ egal […]


Bursa: Mieii noştri, sacrificaţi în Bulgaria

Din cauza lipsei abatoarelor şi a tarifelor mari, tot mai mulţi fermieri preferă să-şi sacrifice mieii în Bulgaria. Carnea se întoarce ca marfă de import mai scumpă, în unele cazuri şi cu 20%. În pragul sărbătorilor Pascale, mieii noştri sunt mânaţi de către fermieri peste Dunăre, în Bulgaria, ca să fie sacrificaţi şi sunt întorşi […]

Autorizatii temporare pentru punctele de sacrificare a mieilor, doar cu zece zile inainte de Pasti

Fermierii pot cere amenajarea de puncte de sacrificare conform legii. Perioada de acordare a autorizatiei temporare este de 10 zile inainte de Paste, precizeaza Alexandru Duma, directorul DSVSA Cluj, citat de Romania Libera. Institutia intentioneaza sa acorde autorizatii provizorii pentru sacrificarea mieilor in abatoarele autorizate in zona Iclod, Valcele si altele care mai au inca […]