Agromonitor » plata subventiilor


Bani pentru crescătorii de porci şi păsări

Fermierii români care doresc să obţină bani în plus pentru asigurarea bunăstării la porc şi pasăre îşi pot depune deja cererile. Solicitarea pe care România a făcut-o la Comisia Europeană în acest sens a fost aprobată, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu.

300.000 de fermieri vor primi 200 de lei pe hectar

Fondurile de subventionare a culturilor agricole de toamna din 2008 au fost suplimentate de Executiv cu 85 mil. lei, din bugetul de stat. Fondurile alocate anterior, in valoare totala de 235,7 mil. lei, s-au dovedit a fi limitate la o suprafata de maximum 120 ha, inclusiv pe exploatatie.

Ministerul Agriculturii le va plăti crescătorilor de ovine şi bovine, până la 15 ianuarie, subvenţiile restante de anul trecut, care totalizează peste 410 milioane de lei

Ministrul a dat asigurări că fermierii crescători de bovine vor primi cei 202,8 milioane lei care li se cuvin, iar cei de ovine, cei 209,7 milioane lei restanţi. Potrivit preşedintelui Federaţiei Sindicale Agrostar, Ştefan Nicolae, dacă ministerul nu îşi respectă promisiunile, crescătorii vor declanşa acţiuni de protest după 15 ianuarie.