Agromonitor » nitroporos


Interagro dă afară două treimi din angajaţii de la Braşov

Conducerea companiei Nitroporos Făgăraş, membră a grupului Interagro, a anunţat că va disponibiliza 352 de angajaţi din cei 500 pe care ai are societatea, preavizele fiind deja înmânate celor care urmează să părăsească combinatul chimic, transmite Amos News. Perioada de preaviz expiră pe 6 mai, iar cei disponibilizaţi vor primi din partea societăţii câte trei […]

Angajaţii de la „Nitroporos“, fostul combinat chimic Nitramonia Făgăraş, vor să meargă să protesteze la Parlamentului European

Până să ajungă la Strasbourg, oamenii vor merge mai întâi la Bucureşti. „Miercuri, vom picheta Guvernul împreună cu colegii noştri de la combinatul chimic din Turnu Măgurele, pentru că nu s-au respectat protocoalele încheiate cu Ministerul Agriculturii şi cu cel al Economiei privind subvenţiile pentru sectorul agricol, scrie Adevarul. Au fost semnate mai multe documente […]

Sindicatele din chimie vor picheta Guvernul in timpul sedintei de maine

Miercuri, sindicaliştii din industria chimică, împreună cu cei din Cartel Alfa şi Agrostar, au programat mitinguri de amploare. Cea mai importantă mişcare se va desfăşura în faţa Guvernului între orele 10.00 şi 16.00, în timpul şedinţei de Guvern, când sindicatele vor protesta faţă de neaplicarea înţelegerii dintre Guvern, patronate şi sindicatele din industria chimică privind […]

Subventia pentru ingrasaminte a fost cuprinsa in planul anticriza

Liderul sindicaliştilor de la societatea Nitroporos Făgăraş, Lucian Cupu, a declarat, marţi, după pichetările de la Ministerul Agriculturii, că „există un acord semnat de luni seară în care se convine ca ordonanţa de subvenţionare a achiziţiei de îngrăşăminte chimice va fi scoasă în regim de urgenţă”, informeaza AmosNews.

Muncitorii din combinatele lui Ioan Niculae, patronul grupului Interagro, protesteaza la decizia acestuia de a inchide fabricile

Sindicaliştii din societăţile care aparţin grupului Interagro vor picheta, joi, timp de trei ore, prefecturile din Slobozia, Alexandria, Bacău, Piatra Neamţ şi Braşov, după ce proprietarul grupului, Ioan Niculae, a anunţat că criza financiară îl obligă să disponibilizeze de la 1 ianuarie 2009 peste 5.500 de persoane. „De la 1 ianuarie, peste 4.500 de oameni […]