Agromonitor » miere romaneasca

125 de stupi, dăruiţi unor familii din Gâlgău

Heifer Project România, în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitarâ Valea Someşului, a lansat, duminică, în parcul din centrul satului Gâlgău, începând cu ora 13, festivitatea oficială de lansare a programului „Miere şi salcâmi”, se arată într-un comunicat de presă remis de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Someş.


Mierea româneasca îndulceşte mesele străinilor

Mierea românească este buna şi puţină, însă îndulceşte mai mult mesele străinilor, chiar datele oficiale arată că am exportat mai mult de jumătate din producţia internă. În schimb, am preferat să importăm miere mai ieftină din Cehia sau din China.

Valeriu Tabără: Sectorul apicol este cel mai prezent pe piaţa internaţională

Sectorul apicol este extraordinar de performant în prezent, în pofida greutăţilor, şi a arătat că din 22.000 de tone de miere realizate în 2010, aproape 11.000 de tone au fost exportate, a declarat Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, prezent, joi, la „Sărbătoarea mierii” de la Blaj.

Cluj: Apicultorii trebuie sprijiniţi să îşi exporte mierea românească de calitate

România are nevoie de legi care să aducă mierea premium românească pe piaţă, nu să o elimine, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, renumitul apicultor Aron Stoica din Câmpeni (Alba) Potrivit acestuia, exportul de miere în Uniunea Europeană este extrem de dificil pentru apicultorii români, fiind îngreunat şi chiar imposibil din cauza birocraţiei locale excesive.

Mierea românească a primit trei medalii de aur la International Honey Contest

Complexul Apicol Veceslav Harnaj a adaugat inca 3 medalii in palmaresul celor peste 70 de medalii si premii adunate de-a lungul celor 45 de ani de existenta. In perioda 29 septembrie – 2 octombrie a avut loc ApiExpo, Apiquality & Apimedica cel mai mare targ anual de miere si utilaje apicole, unde mierea romaneasca inscrisa […]

Condiţii de calitate în comercializarea mierii

Compoziţia chimică a mierii este extrem de complexă şi în acelaşi timp de diferită, în funcţie de provenienţă. Solubilizate sau dispersate în apa conţinută de miere, se regăsesc reunite: glucide (zaharide), enzime, acizi organici, microelemente, vitamine şi proteine.

Mierea de albine din Aiud, apreciata in Germania

Nu mai este o noutate faptul ca mierea romaneasca este foarte apreciata in strainatate. Este probabil si din cauza faptului vesticii prefera sa indulceasca totul cu miere, in timp ce romanii nu se pot desprinde de obiceiul de a folosi zahar, care este departe de a fi un indulcitor sanatos.