Agromonitor » masura 112


Teleorman: 450 de proiecte pentru fermele de semisubzistenţă

Aproape 450 de proiecte au fost elaborate de specialiştii Camerei Agricole Judeţene Teleorman pentru accesarea de fonduri europene în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) – Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă”.

Tinerii fermieri au depus peste 1.800 de proiecte pentru instalarea în mediul rural

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit 1.898 de cereri de finanţare pentru Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Sesiunea de primire a proiectelor s-a desfăşurat în perioada 1 – 30 iunie 2010, fiind alocată suma de 50 de milioane de euro. Valoarea proiectelor […]

Proiectele cu finanţare nerambursabilă FEADR vor fi punctate doar în funcţie de cheltuielile eligibile

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a transmis potenţialilor beneficiari de fonduri europene clarificări la modul în care investiţiile propuse primesc punctaj în cadrul criteriilor de selecţie aplicate proiectelor implementate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013. Astfel, potrivit Agenţiei, investiţiile suportate din cheltuieli neeligibile nu sunt luate în […]

Tinerii fermieri pot accesa fonduri europene prin măsura 112

Începând cu data de 1 iunie, si până la sfârsitul lunii, fermierii de până la 40 de ani care au în proprietate sau în folosintă exploatatii agricole (teren arabil, ferme de animale, livezi, sere, etc) pot accesa fonduri europene prin măsura 112. Valoarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri este de 10.000 Euro pentru […]

Bursa: Peste 2.200 de proiecte ale tinerilor fermieri vor primi finanţare nerambursabilă

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va încheia contracte de finanţare pentru 2.290 de proiecte din cadrul Măsurii 112 – „Instalarea tinerilor fermieri” a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Toate aceste proiecte au fost depuse în sesiunea de primire a cererilor de finanţare desfăşurată în perioada 21 septembrie – 30 noiembrie 2009.

Gorj: Tinerii pot deveni fermieri cu bani de la UE

Tinerii gorjeni care au până în 40 de ani şi vor să dezvolte o afacere în domeniul agricol o pot face cu ajutorul banilor de Uniunea Europeană. Potrivit directorului Direcţiei Agricole, Valeriu Petrică, fermierii au depus proiecte pe Măsura 112, care li se adresează, scrie Gazeta de Sud.