Agromonitor » marii fermieri


Adrian Porumboiu va încasa dividende de peste 1 mil lei, de la Comcereal Vaslui

Grupul Racova, controlat de fostul arbitru Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai mari investitori locali în agricultură, a hotărât ca producătorul de cereale Comcereal Vaslui (CCEV) să distribuie dividende în valoare de 1,375 mil. lei (337.000 de euro) din profitul realizat anul trecut, potrivit unui raport transmis Bursei, preluat de ZF.

1.500 de fermieri deţin 20% din suprafaţa agricolă a României

România, Bulgaria și Ungaria rămân țările europene cu cele mai mari discrepanțe între exploatațiile agricole mari și cele mici, scrie Capital. Astfel, 0,04% din numărul total de ferme (circa 1.500 în cazul României, 267 în cel al Ungariei și 195 în cel al Bulgariei) ocupă 20% din suprafața agricolă a celor trei țări.

România, Cehia şi Slovacia se opun diferenţierii subvenţiilor între micile şi marile exploatări agricole

România, Cehia şi Slovacia resping ideea plafonării ajutoarelor acordate marilor exploatări agricole, aşa cum a propus comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş. Reprezentanţii României, dar şi ai Republicii Cehe şi Slovaciei au respins clar ideea de a plafona ajutoarele primite de marile exploatări propusă la mijlocul lunii noiembrie de comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, […]

Fermierii vor ca marii proprietari de terenuri să nu fie sprijiniţi de PAC

Viitoarea politică agricolă comună (PAC) a Uniunii Europene ar trebui să îi sprijine numai pe fermierii activi, nu şi pe marii proprietari de terenuri precum familia regală britanică, apreciază liderul companiei de lobby Copa-Cogeca, Pekka Pesonen, care susţine interesele agricultorilor europeni, notează vineri EurActiv, consultat de Agerpres.