Agromonitor » financiar

Economia va creşte în acest an cu peste 8%, dar avansul va încetini în 2009

Creşterea economică va încetini puternic anul viitor, la sub 4%, mai puţin de jumătate faţă de ritmul din 2008, estimat la peste 8%, iar primele semne se vor resimţi încă din ultimul trimestru al acestui an, când avansul PIB va coborî spre 6%, potrivit ultimelor prognoze furnizate de analişti, citate de Mediafax.


Agricultura si restrictiile BNR tempereaza inflatia

Inflatia anuala a continuat sa se tempereze si in septembrie, de la 8,04% la 7,3%. Oferta foarte buna din acest an dinspre agricultura a contribuit decisiv la temperarea continua a preturilor la alimente, de la 11,8% (in iunie) pana la 7,08% (in septembrie), chiar sub nivelul preturilor de consum pe ansamblu. De asemenea, inasprirea masurilor […]

Leul in cadere libera

Moneda naţională a înregistrat deprecieri puternice în raport cu euro în prima parte a zilei, iar Banca Naţională a calculat o rată de referinţă în creştere cu 11,17 bani, la 3,87 lei/euro, reprezentând nivelul maxim al ultimilor trei ani şi zece luni. Dolarul american a fost cotat cu 8,95 bani mai mult, iar BNR a […]

Incepand de astazi, salariul minim este de 540 lei

Incepand de astazi, noul salariu minim pe economie este de 540 lei fata de 500 de lei cat era pana ieri. Valoarea salariului minim pe economie a fost stabilita printr-un acord semnat de Executiv si confederatiile sindicate in 25 iulie care prevede, de asemenea, ca incepand cu 1 ianuarie 2009 sa aiba loc o noua […]

Taranii romani vor sa faca afaceri pe internet

Peste 80 la sută dintre săteni, cu vârste între 16 şi 65 de ani, vor să utilizeze calculatorul, arată un studiu realizat în acest an, scrie Gandul in editia de astazi. Totodată, aproape jumătate din populaţia rurală este dispusă să facă efortul de a învăţa să navigheze pe internet. Ieri scriam ca Romania se afla […]

Daniel Daianu vorbeste despre criza financiara

Care a fost factorul definitoriu şi declanşator al actualei crize financiare? Sau cum s-a ajuns la o sumă de factori care să ducă la aceste prăbuşiri masive din ultimele zile? E de vină o singură bancă sau un sistem întreg? Sau este o conspiraţie? Daniel Daianu incearca sa raspunda la TVR, in cadrul orei de […]

Leul se depreciaza puternic

Leul a continuat să se deprecieze, cursul de schimb depăşind nivelul de 3,69 lei/euro, la jumătatea şedinţei interbancare, iar rata de referinţă afişată de Banca Naţională a României (BNR) a urcat la 3,6897 lei/euro, nivel maxim al ultimelor şase luni, informeaza Mediafax. Referinţa de joi depăşeşte cu 5,09 bani nivelul calculat miercuri, de 3,6388 lei/euro.

Credite pentru agricultori

Agricultorii vor putea lua credite in limita a 100 milioane lei pentru investitii in ferme de animale pentru lapte si de maximum 80 milioane lei pentru construirea unor silozuri de cereale, din suma totala de 630 milioane lei destinata proiectelor eligibile din cadrul Programului de Dezvoltare Rurala, potrivit unui ordin al Ministerului Agriculturii.