Agromonitor » apdrp


APDRP: Solicitanţii de fonduri europene pot beneficia de până la 1,6 milioane de euro pentru înfiinţarea sau modernizarea fermelor mixte

Solicitanţii de fonduri europene pot beneficia de până la 1,6 milioane de euro pentru înfiinţarea sau modernizarea fermelor mixte, prin care se pot creşte animale şi realiza culturi vegetale (grâu, porumb, lucernă, etc.), în cadrul unei singure investiţii. Aceşti solicitanţi pot primi finanţare nerambursabilă de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) […]

APDRP: Au fost semnate contracte de peste trei miliarde de euro

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a selectat spre contractare, în vederea dezvoltării mediului rural, cereri de finanţare în valoare de peste 3,14 miliarde de euro, a anunţat agenţia. Astfel, de la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru […]

Peste 14.000 de proiecte primesc finanţare nerambursabilă prin FEADR

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a selectat spre contractare, în vederea dezvoltării mediului rural, cereri de finanţare în valoare de peste 3,14 miliarde de euro. De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, […]