Dupa puiul familist, Agricola Bacau lanseaza puiul antistres

| Companii, Procesare | de

Actualizat: 10 august 2019

Etichete: , , , ,

PuiulAntistresAgricola Bacău lansează un nou produs unic pe piaţa românească de carne de pui – Puiul Antistres – comercializat într-o formulă inovatoare de ambalare: gata igienizat şi aşezat chiar în tăviţa în care se găteşte. Investiţia în lansarea Puiului Antistress se ridică la aproximativ 100.000 de euro, se arata intr-un comunicat al companiei.

După lansarea cu succes a Puiului Familist, Agricola Bacău a identificat o nevoie a consumatorilor din mediul urban, persoane active, pentru care timpul liber este extrem de preţios. Astfel, folosind Puiul Antistres de la Agricola Bacău, consumatorii alocă cu 40% mai puţin timp pentru gătit, pentru că produsul elimină efortul pregătirii cărnii şi cel al curăţării vasului în care se găteşte. Estimăm că lansarea acestui nou produs va contribui la creşterea vânzărilor sortimentelor de carcasă de pui ambalată în tăviţă cu 15%”, a declarat Tatiana Cimpoeşu, vicepreşedinte Agricola Bacău.

Decizia lansării Puiului Antistres a fost luată în urma unei cercetări de piaţă realizată de Agricola Bacău în rândul consumatorilor. Astfel, rezultatele arată ca 62% dintre consumatori ar prefera să nu cureţe, spele şi să tranşeze carnea, în timp ce 73% au declarat că etapa de curăţare a vasului în care au pregătit mâncarea este cea mai strensantă parte a gătitului..

„Agricola Bacău şi-a propus pentru anul în curs majorarea vânzărilor de carne de pasăre derulate prin intermediul reţelelor de supermarketuri, hypermarketuri, cash&carry şi discounteri, la 53% din total, de la 42% în 2009. Puiul Antistres este rezultatul îmbinării experienţei şi tradiţiei cu inovaţia specialiştilor Agricola Bacău, în scopul realizării de noi produse şi forme de ambalare pentru o alimentaţie echilibrată şi potrivită stilului de viaţă al consumatorului”, a precizat Tatiana Cimpoeşu, vicepreşedinte Agricola Bacău.

Noul produs este disponibil în reţelele de tip supermarket şi hypermarket, dar şi reţeua de magazine proprii a Agricola Bacău, la preţul recomandat de 11.99 lei/ kg.

Agricola Bacău este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România şi principalul exportator din această categorie. Unul dintre cele mai importante atribute ale brandului Agricola Bacău este acela de inovator, în special în ce priveşte noi concepte de prezentare a produselor:

Agricola Bacău este prima companie care a lansat în România sortimentele din carne de pui ambalate la tăviţă cu cryofilm, după care această metodă de ambalare a fost preluată şi de alţi jucatori din piaţă.

Agricola Bacău este şi primul brand de carne de pui care şi-a asumat un demers de responsabilitate socială, lansând în anul 2006 conceptul BIOSECURIZAT prin care a explicat oamenilor cum se aplică un plan de biosecuritate, crescând încrederea populaţiei în carnea de pui autohtonă şi sensibilizând autorităţile în scopul luării unor măsuri necesare în momente grele.

Agricola Bacău a lansat în septembrie 2006 gama Sav’Or – produse pre-gătite din carne de pui şi vegetale. Odată cu această lansare, Agricola Bacău a deschis o nouă categorie pe piaţa românească, Sav’Or fiind prima marcă locală de produse pre-gătite, care se adresează unui nou tip de public, cu un stil de viaţă modern.

În anul 2007, continuând inovaţiile în domeniul produselor proaspete şi sigure, Agricola Bacău a lansat prima linie de ambalare în atmosferă controlată (sistem BDF) din România.

Anul trecut, Agricola Bacău a lansat în premieră un produs inedit pe piaţa românească de carne de pui, Puiul familist, ce se prezintă într-o formulă inovatoare de ambalare – un astfel de produs conceput cu grijă şi din grijă faţă de consumatori şi familiile lor.

În anul 2009 Agricola Bacău a înregistrat o creştere cantitativă a vânzărilor de carne de pui de 23%, faţă de anul anterior şi o creştere valorică de 30%.

Cumulat, în 2009 Agricola Bacău a avut o cotă de piaţă de 11%, în creştere cu 2 procente faţă de 2008.
Din Grupul de Firme Agricola Bacău fac parte următoarele companii: Agricola Internaţional SA, Salbac SA, Europrod SA, Avicola Lumina – Constanţa SA, Suinprod Siret SA, Comcereal SA, G-A Nutriţie Animală SA, Aicbac SA si Agricontruct SA.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

26.01.2022 - 8:21
ion spune: se pare ca singurul abator din gilau este de pasari ,domnul maghiaru sa lasat pagubas cu carnea de iepure raspunde

26.01.2022 - 8:17
Anonim spune: se pare ca singurul abator din gilau este de pasari ,domnul maghiaru sa lasat pagubas cu carnea de iepure raspunde

17.10.2021 - 12:11
CRUCERU ȘTEFAN spune: Am trăit în Grecia 5 ani _ acolo utilajele agricole circulau fără restricții .,mai puțin pe autostrăzi.La noi de ce nu se poate ? .Motocoltoarele de ce pot ? .Toate utilajele agricole , să poată să se deplaseze la terenul care trebuie lucrat fără restricții. raspunde

11.08.2021 - 8:29
Badoi maria spune: Pentru mine este o planta cultivata necunoscuta, dar am întâlnit-o în păduri. E cunoscuta ca umbra epurelui. Se cultiva ca planta decorativa fiind f.bigata în masa foliara. M-ar interesa plantarea în câmp. În speranța că mă ajutați, va mulțumesc. raspunde

16.02.2021 - 5:41
Elena Barbu spune: Număr de telefon la numărul 9 Rebeca santplant raspunde

01.02.2021 - 10:44
Vasile Bouleanu spune: De ce nu gasesc acest soi si pe Wikipedia ? raspunde