Un camion care trabnsporta porumb fara acte, confiscat la Satu-Mare
Un autotren care transporta porumb boabe a fost oprit în trafic, pentru control, de poliţiştii sătmăreni. Întrucât transportatorul nu a putut prezenta documente legale de provenienţă, cerealele şi autotrenul au fost confiscate.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Satu Mare au depistat şi oprit în trafic, pe strada Careiului din municipiul Satu Mare, un bărbat de 60 de ani, din judeţul Maramureş, care transporta cu un autotren peste 24.000 de kilograme de porumb boabe.
În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de investigare a fraudelor, s-a constatat că marfa nu era însoţită de documente care să ateste provenienţa licită a acesteia.
Faţă de transportator a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform prevederilor O.U.G. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale şi Legea nr. 89/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2009 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri.
Totodată, în cauză s-a dispus confiscarea cerealelor, evaluate la 21.000 de lei, precum şi a mijlocului de transport.
Pe acelasi subiect:
- Produsele din gama Fertileader pot fi aplicate la porumb
- Reprezentanții instituțiilor agricole din Satu-Mare i-au prezentat prefectului problemele cu care se confruntă
- Fișă tehnologică – cultivarea porumbului
- Erbicidarea în cultivarea porumbului
- Satu Mare: Prefectura centralizează suprafețele organizate special pentru „picnic”