SCDCOC Popăuţi pregateste omologarea oilor karakul cu pielicele sur si albe
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (SCDCOC) Popăuţi din judeţul Botoşani a prezentat, duminică, în cadrul unei expoziţii de animale, noua rasă de caprine pentru carne şi lapte. Directorul staţiunii, Ilie Chiorescu, susţine că noua rasă a fost realizată pentru prima dată în România, în urma încrucişării a alte două rase. „Noi am […]
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (SCDCOC) Popăuţi din judeţul Botoşani a prezentat, duminică, în cadrul unei expoziţii de animale, noua rasă de caprine pentru carne şi lapte. Directorul staţiunii, Ilie Chiorescu, susţine că noua rasă a fost realizată pentru prima dată în România, în urma încrucişării a alte două rase.
„Noi am făcut încrucişare între capra locală şi Saanen pentru lapte şi Boer pentru carne. Am urmărit în unele experienţe creşterea producţiei de lapte şi de carne”, a afirmat Chiorescu.
SCDCOC Popăuţi va începe, în acest an, activitatea de cercetare pentru crearea oilor pentru carne. De asemenea, staţiunea de cercetare urmează să omologheze, în luna octombrie, oaia karakul maro, pentru care cercetătorii lucrează de aproape 20 de ani. Ei pregătesc şi omologarea raselelor karakul cu pielicele sur şi alb. „Nu numai costurile sunt mari. Activitatea nu se desfăşoară în unu-doi ani, ci este de lungă durată. Activitatea de ameliorare în zootehnie trebuie făcută pe o perioadă mai lungă”, a mai declarat Chiorescu.