Sălaj: Producătorii din județ vor fi sprijiniți să își desfacă marfa în supermarketuri

Produsele tradiționale din Sălaj, precum brânza și cașcavalul Someș, palinca de Sălaj sau pâinea de Cizer ar putea ajunge pe rafturile marilor supermarketuri. Producatorii sălăjeni s-au întâlnit cu directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sălaj, Mircea Martin. Acesta le-a oferit asigurări că vor fi sprijiniți pentru a-și putea vinde produsele. Am încercat […]

Produsele tradiționale din Sălaj, precum brânza și cașcavalul Someș, palinca de Sălaj sau pâinea de Cizer ar putea ajunge pe rafturile marilor supermarketuri. Producatorii sălăjeni s-au întâlnit cu directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sălaj, Mircea Martin. Acesta le-a oferit asigurări că vor fi sprijiniți pentru a-și putea vinde produsele.

Am încercat să vedem cum pot fi ajutați producătorii pentru a-și valorifica produsele în Kaufland, Carrefour sau Penny Market. Ne vom întâlni cu conducerile magazinelor și vom stabili condițiile în care aceste produse pot fi comercializate. De asemenea, îi vom sprijini pentru a-și vinde marfa, la sfârșit de săptămână, în piața din fața Prefecturii, a precizat Mircea Martin. Acesta le-a mai propus producătorilor să închirieze un spațiu în municipiu unde să-și deschidă propriul magazin de produse tradiționale, idee care a fost bine primită de aceștia.

În Sălaj exista 42 de producători ai unor produse traditionale omologate.