Olt: Primele tranzacții cu cereale la Bursa Cerealelor din Corabia vor avea loc la toamnă
Fermierii din județ, dar și din țară își vor vinde și cumpăra cereale la Bursa din Corabia în toamna acestui an, când ar urma să aibă loc primele tranzacții.
Pentru administrarea Bursei de Cereale Corabia a fost creată o societate având ca asociați Bursa Română de Mărfuri (50% aport la capitalul social), Consiliul Județean Olt (25%) și Consiliul Local Corabia (25%). Bursa de Cereale va funcționa într-un sediu administrativ construit la Corabia printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Olt, în parteneriat cu Consiliul Local Corabia.
Bursa de Cereale din Corabia este singura de acest fel din Oltenia și a trezit interesul investitorilor încă de la începerea lucrărilor de construcție a sediului, pentru că imediat au început și investițiile în silozuri, în apropiere. Tranzacțiile vor fi făcute conform normelor bursiere.
Proiectul „Bursă de cereale în orașul Corabia” a avut o valoare totală de 5,8 milioane lei și a obținut finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional de 1,6 milioane lei. Lucrările de construcție la sediul administrativ al bursei au fost începute în 2010 și terminate în decembrie 2012.
La Corabia se vor putea tranzacționa cereale și plante tehnologice de către angrosiștii de cereale, de către depozitarii de cereale, proprietarii de silozuri, precum și de către producători, persoane fizice sau juridice.
Pe acelasi subiect:
- Starea culturilor în județul Olt, iunie 2014
- Statistici privind agricultura județului Olt
- Mortalitate apicolă de până la 80% în stupi, datorită tratamentelor la rapiță în perioada înfloritului
- Vinuri românești: Compania Vinarte va fi cumpărată de o firmă chineză
- Fermele avicole din Olt, în topul producătorilor de ouă din țară