Lucrări de îngrijire la gutui
În această perioadă, în sudul ţării sunt înflorite speciile de sâmburoase precum vişinii, zarzării, cireşii de mai, prunii. Au început să înflorească şi merii, perii, şi se pregătesc gutuii, pomii fructiferi care înfloresc cel mai târziu şi vor încheia sezonul, scrie bioproduct.ro. Din punct de vedere botanic, gutuiul (Cydonia oblonga) este un arbustoid (pom fructifer […]
În această perioadă, în sudul ţării sunt înflorite speciile de sâmburoase precum vişinii, zarzării, cireşii de mai, prunii. Au început să înflorească şi merii, perii, şi se pregătesc gutuii, pomii fructiferi care înfloresc cel mai târziu şi vor încheia sezonul, scrie bioproduct.ro.
Din punct de vedere botanic, gutuiul (Cydonia oblonga) este un arbustoid (pom fructifer de talie mică/mijlocie, cu mai multe tulpini), cultivat mai ales în grădini, ca pom izolat. Deşi natural creşte sub formă de tufă, în livezile intensive acesta este condus cu o singură tulpină.
Gutuiul deoarece valorifica foarte bine terenurile cu exces temporar de umiditate, creşte inclusiv pe soluri grele, argiloase şi este ferit de îngheţurile târzii, datorită perioadei de înflorire devansată faţă de ceilalţi pomi fructiferi.
Tipuri de gutui: gutui chinezesc, gutui japonez şi gutuiul obişnuit
Gutuiul vine din insula Creta, din jurul oraşului Cydon, care a dat şi numele speciei (Cydonia oblonga). În afară de această specie foarte cunoscută, mai există două genuri originare din Asia: gutuiul japonez (Cydonia japonica) şi gutuiul chinezesc (Cydonia sinensis). Aceste două specii orientale se caracterizeaza prin fructele de mari dimensiuni, o gutuie poate să ajungă la 500-800 de grame.
Tot în Asia se mai cultiva Cydonia maulei, o specie de gutui cu fructe foarte acre şi astringente, folosite mai rar pentru consum. Cydonia maulei se cultivă ca specie decorativă.
Citeşte mai mult pe bioproduct.ro – comunitatea micilor fermieri