În Suceava, mieii se vând „la negru”

La Suceava, ciobanii nu se înghesuie să vândă mieii de Paşti la piaţă. Ei preferă să-i comercializeze vii sau la „negru” pentru că nu au ajuns la o înţelegere cu abatoarele din judeţ ca să sacrifice animalele în conformitate cu normele europene. Pe de altă parte, cei care le vor vinde carne de miel sucevenilor, […]

La Suceava, ciobanii nu se înghesuie să vândă mieii de Paşti la piaţă. Ei preferă să-i comercializeze vii sau la „negru” pentru că nu au ajuns la o înţelegere cu abatoarele din judeţ ca să sacrifice animalele în conformitate cu normele europene. Pe de altă parte, cei care le vor vinde carne de miel sucevenilor, au dat asigurări că vor practica preţuri cu mult mai mici decât cele existente în marile magazine.

Şeful Administraţiei Pieţelor din Suceava, Gelu Greceanu, ne-a declarat că anul aceasta vor fi mai puţini producători în hala de miei din centrul Sucevei. „Am deschis hala însă producătorii vor veni cel mai probabil săptămâna viitoare începând de marţi”, a spus Gelu Greceanu, citat de Evenimentul Regional al Moldovei.

Producătorii autohtoni intenţionează să menţină preţurile la nivelul celor de anul trecut. În hipermarketuri, kilogramul de carne de miel costă 30 de lei. La piaţă un kilogram de carne de miel va costa cel mult 20 de lei. Preţul va fi negociabil.

Subiecte pe Agromonitor