Harghita: Controale pentru rezolvarea grabnica a problemelor legate de restituirea terenurilor agricole
Prefectura Harghita a declansat o serie de controale la comisiile locale de fond funciar din judet, pentru a le determina sa accelereze procesul de restituire a terenurilor agricole sau forestiere.
Prefectul Harghitei, Ladanyi Laszlo-Zsolt, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca s-au primit destul de multe petitii de la cetateni legate de problemele de fond funciar, iar reprezentantii institutiei efectueaza verificari in toate localitatile judetului. „Stiti foarte bine ca am ramas cu dosarele care sunt cu probleme, care au ajuns in instanta, dar incercam sa-i sensibilizam pe primari si pe cei de la comisiile locale de fond funciar ca sa finalizeze si ei toate activitatile legate de restituiri. Nu mai putem tolera aceasta situatie. Daca noi, la Institutia Prefectului, am reusit sa acceleram toate procedurile prin care trebuie sa treaca aceste dosare la comisia judeteana, atunci asteptam si de la comisiile locale aceeasi fermitate”, a spus prefectul Harghitei.
Ladanyi a precizat ca printre zonele cu probleme din judet, unde nu s-a reusit finalizarea retrocedarii terenurilor agricole si forestiere se numara Bilbor, Vlahita, Madaras-Ciuc, Joseni sau Toplita.
Potrivit sursei citate s-au dat doua avertismente, la Bilbor si Lupeni, iar fiecare comisie locala a primit un termen de rezolvare a problemei, urmand ca, daca nu exista receptivitate, sa se aplice si amenzi. „Pentru noi, ideea nu este sa-i amendam, ci sa-i sensibilizam sa-si faca treaba cat mai repede. Desigur, noi intelegem si problemele cu care se confrunta comisiile locale, nu sunt bani, nu au specialisti, dar trebuie sa gasim impreuna modul cel mai optim pentru a rezolva aceste probleme”, a conchis prefectul Harghitei, citat de Agerpres.
Pe acelasi subiect:
- Prima vânzare de terenuri agricole făcută publică de MADR / 15.000 lei pe hectar în judeţul Dâmboviţa
- Reglementarea declarării terenurilor agricole nelucrate
- Victor Ponta: Nu au dat buzna străinii să ne cumpere terenurile
- Normele metodologice pentru legea vânzării terenurilor agricole vor fi publicate luna aceasta în Monitorul Oficial
- Cât este în prezent suprafața agricolă nelucrată în România
Nora - 17-6-2011, 10:47
De ce numai in Harghita? Problema aceasta e peste tot in tara, noi ne luptam din 2002 pentru titlurile de de proprietate.