Fuziune în industria alimentară: Pepsi va prelua Mondelez, fostul Kraft Foods
Mondelez, fostul Kraft Foods, urmează să fie preluat de concernul Pepsi, anunță presa americană. Pepsi și Mondelez, ar putea fuziona pentru a deveni cel mai mare gigant din industria alimentară, potrivit New York Times.
Nelson Peltz, unul dintre cei mai mari acționari ai celor două companii și cel care controlează fondul american de investiții Trian Fund, face presiuni asupra Pepsi să-și restructureze business-ul pentru a deveni un gigant în industria alimentară. Acesta ar reuni laolaltă Pepsi, Milka, Oreo, Cadbury și Nabisco.
În prezent acționarul se află în discuții cu echipa de management a Pepsi, căreia îi propune să preia Mondelez prin achiziția unui pachet de acțiuni majoritar.
Prin această fuziune, Pepsi ar putea deveni cel mai mare producător de răcoritoare, biscuți, cafea și dulciuri din întreaga lume.
Însă, investitorii sunt reticenți la planul lui Peltz și din cauza acțiunilor celor două companii. Miercuri, prețul acțiunilor Pepsi a crescut cu 0,5%, la peste 85 dolari, iar cel ale Mondelez cu peste 2,5%, la 30 dolari.
Pe de altă parte, valoarea de piață a companiei Pepsi este de 129,9 miliarde dolari, în timp ce Mondelez este evaluată la 53,3 miliarde dolari.
Mondelez are în portofoliu branduri precum Jacobs, Nova Brasilla, Milka, Toblerone, Poiana, belVita şi Oreo.
Pe acelasi subiect:
- Recomandări ANSVSA pentru evitarea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioadele cu temperaturi ridicate
- Cine este noul proprietar al brandului de cafea Jacobs
- Studiu: Românii preferă pâinea, fructele și legumele
- Astăzi și-a deschis porțile târgul Alimentaria 2014
- Rolul sistemului RASFF în siguranța alimentară europeană