Alba: Fermele de porci de rasă ajutate să… moară

| Zootehnie | de

Actualizat: 10 august 2019

Etichete: , ,

cresterea-porcilor-gospodarieÎn vârstă acum de aproape 34 de ani, Ţipţer Claudiu îşi aminteşte începutul acestei afaceri: „Prin 2003 am făcut prima achiziţie de porci de rasă. Am fost ajutat şi de părinţii mei fără de care nu aş fi reuşit. Atunci se dădeau subvenţii importante pentru scrofiţele la prima fătare.

Ţin minte că am luat credit din bancă de 300 de milioane de lei şi ar fi trebuit ca la prima fătare să primim subvenţie în total cam de 100 de milioane. Banii nu s-au mai dat. A fost crunt. Ulterior am accesat alte fonduri prin programele Direcţiei pentru Agricultură… Am ajuns într-un timp că avem rată de 60 de milioane de lei pe lună. O sumă enormă. Ca să îmi salvez afacerea a trebuit să plec în Spania la muncă… Băncile strigau după noi… A fost o perioadă tare grea”, îşi aduce acum aminte Ţipţer Claudiu perioada de început, când alături de tatăl său Viorel a pornit o afacere care nici acum nu merge aşa cum ar trebui.

Şi asta pentru că din 2006 statul român nu a mai dat nici un leu subvenţie pentru crescătorii de porci. Numai el ştie cum a luptat şi cât a trudit pe şantierele din Spania pentru ca în ţară părinţii să poată acoperi găurile de la bănci şi să poată merge mai departe…

Şi poate că românul, aşa cum este învăţat, ar merge mai departe şi ar suporta mau uşor incompetenţa guvernelor culminând cu cel mai prost dintre ele, Boc, care nu numai că nu sprijină tinerii fermieri, dar le mai pune şi beţe în roate:

„Eu produceam kilogramul de carne în viu pe la 45.000 să spunem. În urmă cu doi ani, când Ungaria a cunoscut un apogeu în exporturile către România, fermierii maghiari primeau şi primă de export şi subvenţie de creştere şi reproducţie. Ajunsesem ca noi în România să producem fără nici un ajutor din partea statului kilogramul la 45.000 de lei vechi, în timp ce carcasele din Ungaria veneau cu 36.000 cel mult 38.000 lei vechi.

Citeşte mai mult în Informaţia de Alba

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

02.10.2023 - 1:42
Dragomir Florentina spune: Buna ziua mă numesc dragomir Florentina am 16 ani sunt eu mama sora mea nepoata și fratele meu căutăm de munca ne-ați putea ajuta raspunde

16.08.2023 - 5:39
TUTA AURELIAN spune: AM PUS IN PAMINT 20 DE CUIBURI DOVLEAC DE FACE SEMINTA FARA COAJA AM SEMANAT IN DATA DE CINCI IULIE AU INCEPUT SA CREASCA DOVLETI UNI AU PESTE TREI KG UN SINGUR TRATAMENT AM DAT UN FUNGICID PE BAZA DE CUPRU SIUN INSECTICID AM MAI DAT DOUA TRATAMENTE FOLIARE CROPMAX SI UN TRATAMENT FOLIAR PE BAZA DE CALCIU SI UDATI LA DOUA ZILE SUNT FOARTE MULTUMITI CUM AU INTRAT IN VEGETATIE raspunde

28.05.2023 - 8:47
Petrisor spune: O soluție ar fi un guvern Nationalist 100 %...iar apoi respingerea tirurilor la graniță plus controale de toxicitate și vechea creare de piețe numai pentru producători naționali și interzicerea supermarketurilor să vândă turcisme. sau alte produse asiatice sfără un control RIGUROS pentru că ne afectează .viața noastră și sănătatea noastră fizică și mentală ne afectează și depinde de Ce introducem în stomac .Deci trebuie luate măsuri drastice ,nu de ieri nu de anul trecut ci de 33 de ani .Guvernanții sunt de vina pentru incapabilitatea delăsarea neputință și indolența față de o problemă atât de serioasă față de națiune față de copii noștri și viitorul nostru și al țării ...afară cu ei și mafia buzunarelor pline afară cu profitorii .Și amenzi plus arestări și celor ai noștri ce se ocupă cu chimicale ...Etrel...etc.etc.altfel dăm Amin prea devreme.????? raspunde

12.03.2023 - 2:23
Obreja spune: Preț foarte convenabil raspunde

15.02.2023 - 4:06
CALINCIUC TRAIAN spune: de unde pot achizitiona acest codex 2022. va multumesc. raspunde

20.10.2022 - 1:16
Matei Vasile spune: Buna ziua , am o suprafata de 9 ha teren care sar preta pentru infiintarea unei plantatii de Salcie energetica , binenteles ca ma gindesc si la procesare in peleti de foc As vrea sa stiu daca afacerea poate deveni rentabila pe suprafata de 9 ha , si in completare sa colectez rumegus de la gatere din zona pentru procesare suplimentara Multumesc frumos pentru raspuns Matei Vasile 0744882260 raspunde