Evaziune de aproape jumătate de milion de euro în comerțul cu cereale – caz concret în județul Vâlcea

| Actualitate, Intern | de

Etichete: , , ,

La peste 400.000 de euro se ridică prejudiciul creat de o rețea evazionistă din județul Vâlcea, specializată în comerț cu cereale.

evaziune-fiscala-cereale-2013 Potrivit biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, prin rechizitoriu, la data de 30.05.2013, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a 16 persoane inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada august 2011 – februarie 2012, inculpaţii PERCA ŞTEFAN CĂTĂLIN, BURTEA VIJAI COSTIN, MICU MARINEL COSMIN, MARĂ AUGUSTIN, CĂCĂREAZĂ VASILE TAILOR, DIMA NICU, NEGRU CONSTANŢA, BENGIN VASILE, BURETE VASILE, BURETE GHEORGHE, SĂNDULESCU VASILE, SĂNDULESCU VALENTIN, GOLOŞOI ALEXANDRU, cu sprijinul inculpaţilor TRACHE GHEORGHE şi UNGUREANU NICOLETA MIHAELA (contabili), împreună cu inculpatul TOCĂNEL EUSEBIU CRISTINEL – director general adjunct al unei societăţi comerciale, au realizat în numele altor şase societăţi, achiziţii de cereale de la diferiţi furnizori, pe care le-au livrat către cea dintâi, iar în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului, deşi au achiziţionat şi livrat grâu sau porumb, au întocmit facturi de achiziţie şi de livrare în care au menţionat produsul triticale respectiv mălai furajer, în declaraţiile fiscale depuse la organul fiscal declarând aceste livrări fictive dar şi achiziţii fictive ale acestor produse de la furnizori.

Prin această modalitate, cele şase societăţi comerciale au încasat fără drept sume de bani reprezentând TVA, realizând astfel venituri suplimentare pe care nu le-au declarat, iar societatea reprezentată de inculpatul Tocănel Eusebiu Cristinel a dedus în mod nelegal TVA – ul aferent facturilor de aprovizionare, prin scăderea TVA-ului plătit fictiv din TVA-ul colectat din vânzări.

Mecanismul evaziunii fiscale la cereale

Mecanismul utilizat de inculpaţi prin societăţile implicate în circuitul comerţului cu triticale şi mălai furajer, constă în achiziţia de grâu şi porumb de la producători agricoli, neplătitori de TVA, înregistrarea fictivă a achiziţiilor de la firme plătitoare de TVA, plata în numerar, facturarea produsului triticale la procesator (pentru neîncadrarea în prevederile OUG nr. 49/2011 – potrivit cărora pentru grâu şi porumb se aplică măsurile de simplificare -taxare inversă), loc în care produsul dispare prin măcinare şi amestec cu alte materii prime, în compoziţia nutreţurilor, încasarea contravalorii cerealelor, inclusiv TVA, prin viramente bancare, retragerea de numerar din cont si astfel, ciclul se reia, fără plata TVA la bugetul de stat.

Prejudiciu de peste 400.000 de euro

Prejudiciul total cauzat bugetului statului este în sumă de 1.839.703 lei, echivalentul sumei de 421.185 euro.

În cauză, procurorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurenţa sumei de 1.441.877 lei, până în prezent, prejudiciul recuperat fiind în valoare de 1.568.724 lei.

Cercetările penale au fost efectuate în colaborare cu ofiţeri din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigare a Fraudelor şi cu sprijinul tehnic al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Vâlcea.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

05.03.2020 - 12:35
Anonim spune: Sunt foarte interesat de ceea ce oferiți și aș aprecia un apel pentru mai multe informații. Numarul meu este 0905286325 raspunde

14.02.2020 - 12:14
Anonim spune: Sunt foarte interesat de ceea ce oferiți și aș aprecia un apel pentru mai multe informații. Numărul meu este 0905287606. raspunde

25.01.2020 - 5:00
Anonim spune: Am pus feromoni si i -am atras din toata pasunea.De cinci ani nj ne ramane un fruct ña livada .Cu insecticid mor dupa ce mananca florile chimizate.Jale fac !!! raspunde

06.11.2019 - 2:32
Georgi spune: Am si eu o mica ferma de iepuri mat interesa cit oferiți pe kg si ce rase cumpărați sa ma contactati 0754431439 raspunde

07.05.2019 - 10:05
Bejan gheorghe spune: As dori sa imi spuneti informatii despre abatorul dumneavoastra raspunde

28.04.2019 - 5:20
Nelu spune: Intr. O livada de 7 ha de par am pus 3000 cutii ieftine din plastic, de culoare albastra, 1l capacitate, pe care le. Am umplut cu apa in care am pus lenor pentru rufe, cu mirosuri de diferite flori, Cutiile din plastic folosite la ciuperci, se gasesc in comert, la pretul de 200 lei, 900 cutii. In primul an am pescuit aprox. 40.000 gandaci parosi. In al doilea an s. Au redus la 2 sau 3000 pentru ca nu a mai avut cine depune oua in sol si nu s. Au mai inmultit. Sper ca anul urmator sa fie inttr. Un numar care nu conteaza. Solutia este deci reducerea an de an a populatiei de gandaci pana la disparitia lor, alta solutie nu exista. Daca sint prea multi, intr. Un an culesul manual poate da roade. Succes, merita incercat, eu i. Am invins, la 30 ha livada, sunt atat de putini ca nu conteaza. M. A costat 600 lei caserolele 60 lei lenor si salariul a 3 oameni timp de 2 zile raspunde