Ecologia în variantă rurală: ţăranii îşi reciclează sărăcia
Până să i se dea pe mână tehnici moderne de reciclare, mediul rural s-a descurcat, din bătrâni, cum a ştiut mai bine cu ecologia: de la mere putrede vârâte în cazanul de ţuică până la umilul bălegar pus de cu toamnă pe ogor. Primele PET-uri din plastic ajunse prin satele româneşti au venit odată cu […]
Până să i se dea pe mână tehnici moderne de reciclare, mediul rural s-a descurcat, din bătrâni, cum a ştiut mai bine cu ecologia: de la mere putrede vârâte în cazanul de ţuică până la umilul bălegar pus de cu toamnă pe ogor.
Primele PET-uri din plastic ajunse prin satele româneşti au venit odată cu ajutoarele din anii ’90 aduse de francezi şi belgieni. Au ţinut în ele câteva zile preţiosul Pepsi „original“ sau sucul de „tutti frutti“, după care recipientele secate cu totul au reintrat rapid şi fără emoţii în sistem. Laptele se căra cu PET-ul. Antigelul la fel, benzina în cele de doi litri.
Altele, uzate nu doar tehnic, ci şi spiritual, erau tăiate de la brâu în jos şi ajungeau răsaduri de lună mai pentru viitoarele tulpini de roşii, ardei sau castraveţi. Reutilizările nu cunoşteau practic limite. În fine, maximum de inventivitate, cu inflexiuni mai mult sau mai puţin eco: primeam ouă de acasă înfăşurate în ziar şi puse mai apoi, ca să nu se spargă, într-o sticlă de plastic mare, tăiată la gât.
Citeste mai mult in Cotidianul