Compostul, un îngrăşământ ecologic natural

Compostul se obţine prin fermentarea diferitelor resturi organice (paie, resturi de coceni, pleavă, resturi de buruieni şi de leguminoase, nutreţuri depreciate) la care se poate adăuga substanţe minerale (var, cenuşă, etc.). Aceste resturi se adună în grămezi, se udă din când în când pentru a favoriza procesul fermentării. Pentru compostare putem folosi practic toate deşeurile organice care se produc în mediul înconjurător.

Materii prime ce pot fi folosite pentru compostare sunt:

• materii organice animaliere: gunoi de grajd (bovine, cabaline, porcine, păsări, ovine) zeamă de bălegar, îngrăşămînt lichid;
• materii organice vegetale: resturile vegetale ale plantelor de cultură (paie, coceni de porumb) rumeguş de lemne şi de plante, coajă de copac, iarbă frunziş;
• produse secundare din industria textilă, de piele, de hârtie, din industria alimentară (industria de conserve, industria spirturilor, etc. );
• deşeuri gospodăreşti (de hîrtie, de bucătărie, de grădină, nămol rezidual etc.).

Pentru obţinerea produsului final de bună calitate trebuie să le cunoaştem proprietăţile ce determină fermentaţia. Aceste proprietăţi sunt următoarele:

1 ) Compoziţia chimică. Pentru a putea fi compostate materialele folosite trebuie să aibă cel puţin 30 % substanţe organice, proporţia de C/N să aibă valoarea de 25 -30 :1; şi care se obţine de regulă prin amestecarea materiilor prime. Este mai puţin important pentru procesul de compostare conţinutul în alte substanţe nutritive (fosfor, potasiu) pentru că acestea în general se găsesc în cantitatea necesară pentru fermentaţie, sau în caz contrar acestea pot fi completate uşor înainte de compostare.
2 ) Compostabilitatea materialelor folosite. Deoarece compuşii organici ai deşeurilor au o rezistenţă diferită faţă de descompunerea microbiană, pentru obţinerea unei dinamici optime a degradării la amestecarea materiilor trebuie să se ţină cont şi de pretabilitatea diferită la descompunere. Dacă materialele folosite au un conţinut ridicat de lignit (rumeguşul) carbonul se eliberează încet şi dacă la aceste materiale adăugăm azot cu descompunere rapidă ,atunci apare o însemnată pierdere de azot sub formă de amoniac şi la poluarea mediului înconjurător.
3 ) Stabilitatea structurală. În cursul compostării porozitatea (afânarea) minimă este de 30% din volum pe care o putem asigura prin amestecarea elementelor structurale într-o cantitate corespunzătoare. Materialele de bază cu structuri bune sunt reziduriele verzi, paiele, tocăturile de legume.
4 ) Umiditatea compostului trbuie să fie în jur de 40-60 % din volum pentru declanşarea procesului de compostare şi se asigură prin amestecarea materialelor şi umectare.
5 ) Pregătirea materialelor pentru compostare constă în: măcinarea, tocarea presarea, omogenizarea, eventual îndepărtarea materialelor străine.
6 ) Materiale auxiliare folosite în cursul compostării. La amestecarea materiilor prime se pot adăuga diferiţi aditivi, care pot influenţa procesul de fermentare şi pot îmbunătăţii calitatea compostului. Aceştia pot fi: măcinat de argilă, făină de rocă, var, făină de oase, făină de sânge, făină de coarne, etc.

Compostul este o sursă bună de substanţe nutritive pentru producţia agricolă şi horticolă,este un material de ameliorare a solului, protejând totodată plantele faţă de secetă şi boli.
Formele şi metodele compostării.

1 ) Sisteme deschise:
a ) Compostare artificială. Se pregăteşte în primul rând din materiale de bază cu o proporţie largă de C/N, când în cursul fermentaţiei nu există pericol de putrezire. În cadrul procedeului materialele ce urmează să fie compostate se adună într-o grămadă cu o lungime de 10 m şi înâlţime de 3 m. Grămada alcătuită în acest fel nu va mai fi tratată şi viteza descompunerii în afară de materialul de bază va depinde de starea de umiditate şi de temperatură, de obicei durează ½-3 ani .
b ) Compostare controlată. Diferă de procedeul anterior prin faptul că în cursul fermentării materialele de bază sunt întoarse şi amestecate de mai multe ori, umezite dacă e nevoie, astfel se ajunge mai repede la o transformare deplină.
c ) Prismă cu aeresire. Materialele de bază aşezate în prismă, în cursul fermentării, sunt permanent aeresite cu ajutorul ventilatorului folosind ţevi perforate şi îngropate în podea, fiind totodată şi întoarse.
2 ) Sisteme închise pe jumătate:
a ) Compostarea în siloz. Compostarea poate fi efectuată în locuri închise, în coridoare de siloz aşezate în solarii sau sere.
3 ) Sisteme şi înstalaţii închise. În acest caz compostarea are loc în instalaţii de compostare: cisterne, containere, boxe, silozuri sau rotoare –tobă. Acest procedeu se recomandă pentru prelucrarea unor cantităţi mari de substanţe organice rezultate din deşeurile organice ale localităţilor mari.

Procesul de compostare

Microorganismele prezente în deşeurile organice încep descompunerea materialelor, proces care este însoţit de degajare de caldură, astfel creşte temperatura grămezii. La peste 40 grade Celsius începe procesul de descompunere. Temperatura creşte până la 60 grade Celsius când se consumă rapid mai mult compuşii prin descompunere (zahărul, amidonul, grăsimile şi proteinele). Prin degajarea de proteine din amoniac PH-ul devine alcalin. În aceasta fază începe descompunerea materialului mai rezistent (celuloza), viteza reacţiei scade, fiind însoţită de scădertea temperaturii.
Odată cu scăderea temperaturii ciupercile termofile din grămadă se îmulţesc din nou şi contribuie la descompunerea celulozei. Acest proces se desfăsoarâ destul de repede, în decursul cîtorva săptămâni.

Fermentaţia este ultima etapă care necesită câteva săptămâni. Reacţiile care au loc conduc la transformarea materiei organice rămase în molecule mari de humus sau acizi humici. În această etapă există o concurenţâ mare între microorganismele pentru substanţele nutritive. În această fază îşi fac apariţia reprezentanţii microfaunei (acarieni, furnici, viermi) care participă la mărunţirea resturilor organice.

Compostarea – concept ecologic

Considerentele privind protecţia mediului înconjurător fac necesare reciclarea şi refolosirea deşeurilor organice. Aceste principii de bază au fost aplicate pentru prima dată în oraşe pentru compostarea deşeurilor produse pe spaţiile publice. Ulterior în urma colectării selective a deşeurilor de către locuitori în numeroase ţări europene, pe platformele comunale de compostare au ajuns şi deşeurile din bucătăriile şi grădinile oraşelor şi satelor. Rentabilitatea funcţionării acestora este un semn de întrebare, dar necesitatea acestora trebuie analizată şi din punct de vedere social. Astfel cantitatea totală a deşeurilor ajunse pe platformele de deşeuri poate fi redusă cu 30-40 %.

Autor: ing. Constantin Cristea