Cluj: Interes crescut pentru agricultura ecologică

Numărul operatorilor care practică agricultura ecologică a crescut semnificativ în ultimii ani în judeţul Cluj. Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Cluj, Grigore Onaciu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, în perioada anilor 2008-2001, numărul operatorilor înregistraţi în sistemul de agricultură ecologică a crescut de peste şapte ori, de la 20 de […]

Numărul operatorilor care practică agricultura ecologică a crescut semnificativ în ultimii ani în judeţul Cluj. Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Cluj, Grigore Onaciu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, în perioada anilor 2008-2001, numărul operatorilor înregistraţi în sistemul de agricultură ecologică a crescut de peste şapte ori, de la 20 de astfel de operatori în urmă cu trei ani, la 146 de operatori în acest an.

De asemenea, el a spus că în aceeaşi perioadă a crescut de cinci ori şi suprafaţa agricolă folosită în agricultura ecologică, de la 327 de hectare în 2008, la 1.574 de hectare în 2011. În opinia lui Grigore Onaciu, în România se poate face cu succes agricultură ecologică, mai ales pe suprafeţe mici, iar produsele astfel obţinute pot intra pe piaţa europeană.

El a mai spus că această creştere din ultimii ani a numărului operatorilor şi a suprafeţelor cultivate se datorează şi subvenţiei acordate de stat, subvenţie care, anul trecut, la nivelul judeţului Cluj, s-a ridicat la peste 50.000 de euro.