Cercetati pentru braconaj de ciocarlii

| Actualitate | de

Etichete: ,

Patru cetăţeni străini au fost depistaţi de poliţiştii timişeni după ce au vânat mai multe păsări fără a avea autorizaţie în acest sens. La data de 12 octombrie a.c, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic.

Pe DN 59, în localitatea Jebel, din judeţul Timiş, au depistat un autoturism de teren în interiorul căruia au fost găsite patru arme de vânătoare, peste 500 de cartuşe de calibrul 12 mm şi o plasă în care se aflau 99 de păsări (ciocârlii), împuşcate.

Poliţiştii i-au identificat pe ocupanţii autoturismului: Carlo C., de 45 de ani, Livio C., de 58 de ani, R. Armando Giusepe, de 65 de ani şi F. Marco, de 30 de ani, toţi cetăţeni italieni.

Din verificările efectuate, a rezultat faptul că persoanele menţionate anterior sunt deţinătoare legale de arme letale cu destinaţia vânătoare, dar nu aveau autorizaţie de vânătoare legală

În cauză au fost ridicate în vederea cercetărilor păsările vânate care urmează a fi examinate din punct de vedere medico-veterinar, cele patru arme de vânătoare şi peste 500 de cartuşe pentru realizarea unei expertize tehnico-ştiinţifice balistice.

Cele patru persoane sunt cercetate în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, vânătoare fără autorizaţie de vânătoare legală, transportul vânatului, uz de armă letală, fără drept, efectuarea de operaţiuni cu arme sau muniţii şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

  1. valeria - 14-10-2010, 16:13

    Da o amenda usturatoare ca sa nu se mai aventureze si alta data nu?Daca se pierd hartiile scapa si eu basma curata.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

02.10.2023 - 1:42
Dragomir Florentina spune: Buna ziua mă numesc dragomir Florentina am 16 ani sunt eu mama sora mea nepoata și fratele meu căutăm de munca ne-ați putea ajuta raspunde

16.08.2023 - 5:39
TUTA AURELIAN spune: AM PUS IN PAMINT 20 DE CUIBURI DOVLEAC DE FACE SEMINTA FARA COAJA AM SEMANAT IN DATA DE CINCI IULIE AU INCEPUT SA CREASCA DOVLETI UNI AU PESTE TREI KG UN SINGUR TRATAMENT AM DAT UN FUNGICID PE BAZA DE CUPRU SIUN INSECTICID AM MAI DAT DOUA TRATAMENTE FOLIARE CROPMAX SI UN TRATAMENT FOLIAR PE BAZA DE CALCIU SI UDATI LA DOUA ZILE SUNT FOARTE MULTUMITI CUM AU INTRAT IN VEGETATIE raspunde

28.05.2023 - 8:47
Petrisor spune: O soluție ar fi un guvern Nationalist 100 %...iar apoi respingerea tirurilor la graniță plus controale de toxicitate și vechea creare de piețe numai pentru producători naționali și interzicerea supermarketurilor să vândă turcisme. sau alte produse asiatice sfără un control RIGUROS pentru că ne afectează .viața noastră și sănătatea noastră fizică și mentală ne afectează și depinde de Ce introducem în stomac .Deci trebuie luate măsuri drastice ,nu de ieri nu de anul trecut ci de 33 de ani .Guvernanții sunt de vina pentru incapabilitatea delăsarea neputință și indolența față de o problemă atât de serioasă față de națiune față de copii noștri și viitorul nostru și al țării ...afară cu ei și mafia buzunarelor pline afară cu profitorii .Și amenzi plus arestări și celor ai noștri ce se ocupă cu chimicale ...Etrel...etc.etc.altfel dăm Amin prea devreme.????? raspunde

12.03.2023 - 2:23
Obreja spune: Preț foarte convenabil raspunde

15.02.2023 - 4:06
CALINCIUC TRAIAN spune: de unde pot achizitiona acest codex 2022. va multumesc. raspunde

20.10.2022 - 1:16
Matei Vasile spune: Buna ziua , am o suprafata de 9 ha teren care sar preta pentru infiintarea unei plantatii de Salcie energetica , binenteles ca ma gindesc si la procesare in peleti de foc As vrea sa stiu daca afacerea poate deveni rentabila pe suprafata de 9 ha , si in completare sa colectez rumegus de la gatere din zona pentru procesare suplimentara Multumesc frumos pentru raspuns Matei Vasile 0744882260 raspunde