Vrancea: Disponibilizări la Direcţia Agricolă
Doar 30 de funcţionari vor rămâne la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vrancea din cei 76 de funcţionari care lucrează în prezent în această instituţie. Restructurarea va intra în vigoare după ce actul normativ apare în Monitorul Oficial. O parte dintre funcţionari, de la Direcţia de Dezvoltare Rurală, vor trece în subordinea Ministerului Agriculturii […]
Doar 30 de funcţionari vor rămâne la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vrancea din cei 76 de funcţionari care lucrează în prezent în această instituţie. Restructurarea va intra în vigoare după ce actul normativ apare în Monitorul Oficial.
O parte dintre funcţionari, de la Direcţia de Dezvoltare Rurală, vor trece în subordinea Ministerului Agriculturii iar ceilalţi vor fi trimişi în şomaj. Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii a anunţat că pentru posturile rămase în direcţii vor fi organizate concursuri. Liderul sindicatului din Direcţia Agricolă, Mariana Botea, a arătat că până la 1 septembrie ar trebui să intre în vigoare noua organigramă a instituţiei. „Ce se întâmplă este o aberaţie pentru că se păstrează aceleaşi atribuţii dar cu mai puţini oameni. La nivel de sindicat pregătim o pichetare a Ministerului Agriculturii începând de joi“, a afirmat liderul sindical.
Disponibilizări şi în alte instituţii
În total, 211 salariaţi ai primăriilor vrâncene îşi vor pierde locul de muncă din cauza disponibilizărilor introduse prin Ordonanţa 63/2010. Cei mai mulţi funcţionari vor fi daţi afară de la Primăria Focşani, care va renunţa la serviciile a 168 de persoane.
De asemenea, Primăria Mărăşeşti va trebui să renunţe la 23 de persoane. Din mediul rural vor fi daţi afară doar 13 funcţionari din cîteva comune, deoarece majoritatea primăriilor au angajaţi mai puţini decât prevede legea. La disponbilizările din primării se adaugă cele din instituţiile publice deconcentrate.
Până acum au fost anunţate concedieri la Direcţia Agricolă, Agenţia de Prestaţii Sociale şi urmează Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Garda Financiară, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Şcolar Judeţean.