Valeriu Tabără: Fermierii români doresc reintroducerea culturii de soia modificată genetic

| Actualitate | de

Etichete: , , ,

Cu privire la declaraţiile unor reprezentanţi ai PSD Cluj, care-l acuză pe ministrul Valeriu Tabără că “a cerut Comisiei Europene ca România să reia cultivarea organismelor modificate genetic”, ministrul agriculturii face următoarele precizări:

Încep prin a menţiona că introducerea în cultură a unor tipuri de soia modificate genetic se bazează în primul rând pe solicitarea primită din partea asociaţiilor de producători agricoli şi crescători de animale. Mai mult decât atât, elementele pe care se bazează fundamentarea solicitării mele, respectiv finalizarea procedurilor necesare autorizării culturilor de soia modificată genetic în Uniunea Europeana, sunt de natură ştiinţifică. În acest sens, am înaintat Comisarului European pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, John Dalli, poziţia comună a mediului Academic din România – Academia Română şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti – cu privirea la cultivarea plantelor modificate genetic. Această poziţie este postata pe site-ul MADR la secţiunea Agricultura, domeniul organisme modificate genetic.

Din experienţa mea, cei care adoptă o atitudine reticentă faţă de produsele biotehnologiei moderne sau le resping de-a dreptul, nu au ca bază o documentare ştiinţifică, ci doar opinii formate din frânturi de argumente servite de alţii şi o lipsă de cunoaştere. De cele mai multe ori aceştia nu cunosc faptul că există deja o istorie de cultivare şi consum a plantelor obţinute prin metode superioare de ameliorare a plantelor lipsită de evenimente negative.

Evident, introducerea în cultura comerciala a plantelor transgenice este autorizată numai după evaluarea riguroasă a riscurilor pentru mediu, sănătatea oamenilor şi animalelor care ar putea fi asociate acestei acţiuni.

Atât eu, cât şi familia mea, consumăm cu încredere produse alimentare ce au în componenţă OMG autorizate. Nu poţi să nu ai încredere în sistemul european de evaluare a riscurilor, acesta fiind unul dintre cele mai drastice din lume. Însă, e adevărat, încrederea mea se bazează pe o cunoaştere aprofundată a domeniului, inclusiv a mecanismelor de control, verificare şi atestare.

Introducerea în cultură a soiei modificate genetic are ca principali beneficiari crescătorii de animale, fermierii şi consumatorii de alimente. Un lucru bine ştiut de cei care trăiesc din agricultură este că potenţialul agricol al României în asigurarea proteinei vegetale – a hranei pentru animale şi a oamenilor – a scăzut dramatic în 2007, odată cu aderarea României la UE şi obligativitatea eliminării acestei plante din sistemul de culturi agricole. România a devenit importator net de soia şi şroturi de soia, din ţări în care se cultivă cu preponderenţă soia modificată genetic. Aşadar, din acest punct de vedere, România a devenit doar piaţă de desfacere, nu şi producător.

Recomand aşadar specialiştilor PSD Cluj, să se documenteze temeinic, înainte de a emite opinii şi păreri personale pe domenii atât de complexe şi cu impact micro şi macro economic, cum este siguranţa produselor realizate prin biotehnologii moderne. Cu atât mai mult, ar trebui să se cenzureze de la declaraţii publice vehemente pe această temă cu cât astfel de opinii nu sunt unanim împărtăşite în cadrul PSD. De asemenea, recomand ca în cadrul acţiunii de documentare prealabile pentru a asigura baza de realism ştiinţific a unor astfel de declaraţii de presă, să se ceară părerea specialiştilor în domeniu, unul dintre aceştia fiind chiar Excelenţa Sa, rectorul USAMV Cluj, domnul profesor universitar dr. Doru Pamfil, preşedintele Comisiei de Biotehnologii din ASAS.

Nu în ultimul rând, ca şi agronom de profesie şi om politic, recomand să fie consultaţi şi fermierii romani, inclusiv cei afiliaţi PSD. Vor afla că reintroducerea culturii de soia modificate genetic, cultivată cu succes în România până în 2007, este cerinţa majorităţii fermierilor români.

  1. oldmen - 4-2-2011, 21:36

    Cismarul sa ramana la calapod. sa nu se amestece in agricultura ,ca agricultorul ara si seamana pe urma recolteaza. hotii numai recolteaza .si cizmari se amesteca in OMGuri, astea ar trebui clonati,.

  2. doru - 5-2-2011, 8:11

    Acum cind intradevar ministrul agriculturii este alaturi de fermieri si cunoaste realitatile agriculturii romanesti vin tot felul de cunoscatori care dau si ei cu presupusul doar doar presa va scrie si despre ei ceva. Domnul ministru intelege ca fermierii romani pot si trebuie sa produca cit mai mult pentru a se reduce importurile si a se schilibra balanta de plati. Nu trebuie multa carte ca sa ne dam seama ca unii au interese ca poporul roman sa importe si sa nu produca. Cum Dumnezeu de avem voie sa importam cit mai multa soia modificata genetic si sa nu avem voie sa o cultivam????? Sunt sau nu sunt interese din partea unor indivizi care numai binele poporului roman nul vor.

  3. Anton cornel - 6-2-2011, 11:45

    as dori sa stiu daca porumbul MON 810 , MON 863 , NK603 este autorizat pentru cultivare in anuk 2011 .

  4. oldmen - 6-2-2011, 16:45

    Si eu as semana soia MG. sa porumb rezistent la randap.In special ca sa usureze rotatia culturi, sa curati terenul de buruieni, ca de cand au scos atrazinul,cam greu si cam scump pot sa mentin porumbul curat.1L de pular pt soia este 250lei .3Lde randap(glifosat)100Lei.Pt diferenta de 150 lei as cumpara ingrasaminte.

  5. Nicu - 8-2-2011, 13:47

    In 1990, in pragul BSE – boala vacii nebune – Ministrul Agriculturii din Mare Britanie, John Gummer, si-a adus fetita de 4 ani la o conferinta de presa pentru a o indopa cu un hamburger de vita, sa demonstreze ca nu exista riscuri. Cu totii stim ce nebunie a urmat cu aceasta boala. Stirea aici: http://news.bbc.co.uk/onthisday/hi/dates/stories/may/16/newsid_2913000/2913807.stm

    Tabara este un „strateg biotech” care incearca sa convinga o natiune sa accepte o idee proasta. Nu e primul „cercetator” cumparat care incearca sa ne sensibilizeze.

    Adevarul arata total opusul. Contrar a ce afirma Tabara, exista studii stiintifice cotate care dovedesc riscurile OMG asupra sanatatii si biodiversitatii. (Serallini, Pusztai).

    EFSA, autoritatea europeana de autorizare si-a pierdut credibilitatea de mult, migratia oamenilor de stiinta de la corporatiile biotech la EFSA si invers este intens mediatizata in presa europeana.
    vezi: http://www.anh-europe.org/news/efsa-gmo-regulatory-chief-takes-eu-%E2%80%98secrets%E2%80%99-to-biotech-industry

    Fiecare cuvant mincinos si manipulant al lui Tabara este o ofensa adusa romanilor. Tabara si-a ales „tabara” – pentru bani murdari isi vinde tara…lasand agricultura la voia sortii se ocupa cu promovarea intereselor nu cu nevoile micilor tarani.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

05.03.2020 - 12:35
Anonim spune: Sunt foarte interesat de ceea ce oferiți și aș aprecia un apel pentru mai multe informații. Numarul meu este 0905286325 raspunde

14.02.2020 - 12:14
Anonim spune: Sunt foarte interesat de ceea ce oferiți și aș aprecia un apel pentru mai multe informații. Numărul meu este 0905287606. raspunde

25.01.2020 - 5:00
Anonim spune: Am pus feromoni si i -am atras din toata pasunea.De cinci ani nj ne ramane un fruct ña livada .Cu insecticid mor dupa ce mananca florile chimizate.Jale fac !!! raspunde

06.11.2019 - 2:32
Georgi spune: Am si eu o mica ferma de iepuri mat interesa cit oferiți pe kg si ce rase cumpărați sa ma contactati 0754431439 raspunde

07.05.2019 - 10:05
Bejan gheorghe spune: As dori sa imi spuneti informatii despre abatorul dumneavoastra raspunde

28.04.2019 - 5:20
Nelu spune: Intr. O livada de 7 ha de par am pus 3000 cutii ieftine din plastic, de culoare albastra, 1l capacitate, pe care le. Am umplut cu apa in care am pus lenor pentru rufe, cu mirosuri de diferite flori, Cutiile din plastic folosite la ciuperci, se gasesc in comert, la pretul de 200 lei, 900 cutii. In primul an am pescuit aprox. 40.000 gandaci parosi. In al doilea an s. Au redus la 2 sau 3000 pentru ca nu a mai avut cine depune oua in sol si nu s. Au mai inmultit. Sper ca anul urmator sa fie inttr. Un numar care nu conteaza. Solutia este deci reducerea an de an a populatiei de gandaci pana la disparitia lor, alta solutie nu exista. Daca sint prea multi, intr. Un an culesul manual poate da roade. Succes, merita incercat, eu i. Am invins, la 30 ha livada, sunt atat de putini ca nu conteaza. M. A costat 600 lei caserolele 60 lei lenor si salariul a 3 oameni timp de 2 zile raspunde