Vacile hunedorene nu mai dau lapte

Laptele colectat de la fermierii hunedoreni este tot mai puţin, ceea ce constiue un motiv de îngrijorare pentru procesatorii de lapte din judeţ, transmite AmosNews. Asta îl face pe singurul procesator din judeţ să colecteze laptele din alte judeţe, iar transportul acestuia de la distanţe foarte mari are drept consecinţă o creştere a cheltuielilor de […]

Laptele colectat de la fermierii hunedoreni este tot mai puţin, ceea ce constiue un motiv de îngrijorare pentru procesatorii de lapte din judeţ, transmite AmosNews.

Asta îl face pe singurul procesator din judeţ să colecteze laptele din alte judeţe, iar transportul acestuia de la distanţe foarte mari are drept consecinţă o creştere a cheltuielilor de producţie. Cauza care a dus la această situaţie este numărul mic de fermieri hunedoreni care mai cresc bovine.

„Cantitatea de lapte pe care reuşesc să o colectez de la animalele fermierilor din judeţ este prea puţină pentru ca ea să acopere necesarul de producţie. Astfel, sunt nevoit să trimit maşini de colectare în alte judeţe. Costurile de producţie cresc datorită distanţelor mari parcurse pentru colectarea lui, ceea ce face ca 10 la sută din preţul plătit pentru materia primă”, a declarat Ioan Rişcuţa, administratorul unicei firme de procesare din judeţ.

Fermierii sunt de părere că această îndeletnicire este tot mai puţin profitabilă, iar banii obţinuţi după un an de muncă nu reflectă efortul muncii lor.

„Preţul mic la care se vinde laptele va determina pe mulţi dintre fermieri să renunţe la această ocupaţie. Dacă lucrurile continuă astfel, probabil nepoţii noştri vor mai vedea vaci numai în fotografii”, este de părere Ion Gornic, fermier hunedorean.

Subiecte pe Agromonitor