Un sucevean vinde anual mii de curci franţuzeşti, pe care le creşte la propria fermă, cu 10 lei kilogramul
Aurel Vieru, de 73 de ani, pare să fi găsit secretul succesului şi pe timp de criză. Bărbatul nu face altceva decât să crească şi să vândă curcani la ferma sa din Suceava. După zece ani de experienţă în domeniu, este convins că nu ar fi reuşit dacă nu ar fi pus multă pasiune şi […]
Aurel Vieru, de 73 de ani, pare să fi găsit secretul succesului şi pe timp de criză. Bărbatul nu face altceva decât să crească şi să vândă curcani la ferma sa din Suceava. După zece ani de experienţă în domeniu, este convins că nu ar fi reuşit dacă nu ar fi pus multă pasiune şi energie în ceea ce face.De altfel, şi-a dedicat tot acest timp păsărilor de care este foarte ataşat şi documentării permanente pentru a obţine rezultate cât mai bune.
Curcanul este pasărea cea mai greu de crescut. Are nevoie de un nivel mai mare de temperatură. Tehnologia pe care-o folosesc eu este foarte riguroasă. În primele patru-cinci zile trebuie să ai grijă de pui la fel ca de un copil. Este o muncă frumoasă, dar în acelaşi timp este şi greu“, a declarat pentru Adevarul Aurel Vieru.
Suceveanul cumpără anual puii din Franţa, ţara lor de origine, pe care îi aduce în Bucovina. Anul acesta a crescut 8.000 de curcani, din care până în momentul de faţă a vândut 7.000. Cu toate că este criză, suceveanul a reuşit să rămână doar cu 1.000 de păsări. Celelalte au fost vândute într-o lună jumătate.
Kilogramul se vinde cu 10 lei, sumă destul de bună, cu atât mai mult cu cât păsările cresc, deşi în condiţii stricte, destul de repede. Există o reţetă secretă care garantează că greutatea unei curci mature va atinge 30 de kilograme.
Citeste mai mult in Adevarul