Top Brands vrea să intre în topul lactatelor
Al doilea jucător de pe piaţa de distribuţie, Top Brands Distribution, cu afaceri de peste 300 mil. euro, intră pe piaţa lactatelor proaspete cu marca Dar, urmare a preluării companiei Master House Grup. Planurile de viitor prevăd clasarea în Top 5 jucători în următorii cinci ani, pe fondul investiţiilor în producţie, al dezvoltării portofoliului şi […]
Al doilea jucător de pe piaţa de distribuţie, Top Brands Distribution, cu afaceri de peste 300 mil. euro, intră pe piaţa lactatelor proaspete cu marca Dar, urmare a preluării companiei Master House Grup. Planurile de viitor prevăd clasarea în Top 5 jucători în următorii cinci ani, pe fondul investiţiilor în producţie, al dezvoltării portofoliului şi distribuţiei, nefiind exclusă chiar şi o achiziţie, scrie Business Standard.
“Nu vrem să fim un jucător oarecare pe piaţa lactatelor proaspete. Ţinta noastră este să ajungem în Top 5 producători într-un interval de timp rezonabil, să devenim cel mai respectat procesator de pe segmentul lactate proaspete”, a declarat Remus Dănăilă, administratorul Master House Grup.
Pentru a-şi atinge targetul anunţat, strategia companiei ia în calcul majorarea producţiei, în urma proiectului greenfield din judeţul Neamţ, şi chiar o posibilă achiziţie, în altă regiune a ţării. La momentul actual, producţia este asigurată de fabrica din judeţul Giurgiu, achiziţionată recent. Unitatea este un proiect greenfield început în 2007 şi finalizat recent. Investiţia s-a ridicat la 2,5 mil. euro, bani proveniţi din fonduri SAPARD şi din credite bancare.
“În primul rând, vrem ca în următorii doi ani să triplăm capacitatea fabricii din judeţul Giurgiu până la 100.000 de litri/zi. Apoi, avem în derulare un proiect greenfield şi în judeţul Neamţ, o altă unitate de producţie, în care vom investi în jur de 2 mil. euro, sumă provenită din credite bancare, şi pe care sperăm să o finalizăm în toamna anului viitor”, a precizat Dănăilă.
Oficialul Master House Grup a vorbit şi despre intenţia societăţii de a investi într-o a treia fabrică, fie aceasta proiect greenfield, fie achiziţie.
Citeste mai mult in Business Standard