Tehnologia de cultură a porumbului pentru siloz

| Vegetal | de

Actualizat: 10 august 2019

Etichete:

Porumbul pentru siloz este considerat “păşunea de iarnă” a animalelor, iar folosirea lui constituie cel mai eficient mod de hrănire a animalelor în perioada de stabulaţie, având un grad foarte ridicat de consumabilitate.

Porumbul produce un nutreţ cu costuri de producţie reduse, ca urmare a producţiilor mari obţinute la hectar,volumului redus de lucrări de întreţinere şi posibilităţi de mecanizare totală a culturii, contribuind astfel la obţinerea de produse animaliere ieftine.

La noi în ţară se cultivă atât în cultură principală, cât şi în cultura dublă după alte plante care eliberează terenul devreme.

În zonele de câmpie se cultivă hibrizi tardivi şi semitardivi, cu potenţial de producţie ridicat, iar în zonele colinare se cultivă hibrizi timpurii şi semitimpurii.

Porumbul pentru siloz are cerinţe mai mari pentru apă şi substanţe nutritive din sol, faţă de porumbul pentru boabe, deoarece densitatea este mai mare, iar producţiile cele mai mari se obţin după prăşitoare, fertilizate cu gunoi de grajd, după leguminoase sau pe terenuri desţelenite. Cultura se amplasează în apropierea silozurilor şi a adăposturilor pentru animale.

Fertilizarea solului. Porumbul siloz valorifică foarte bine gunoiul de grajd administrat la planta premergătoare sau încorporat sub brazdă odată cu arătura de toamnă în cantitate de 30-40 t/ha.

Folosirea unor cantităţi mari de îngrăşăminte chimice este condiţia obţinerii unei producţii mari de biomasă furajeră.
Astfel, azotatul de amoniu este cel mai bine utilizat, odată cu semănatul în cantităţi de 200-250 kg/ha. Sporuri mari de producţie se obţin atunci când îngrăşămintele cu azot se administrează împreună cu cele cu fosfor (35 – 45 kg. P2).

Pregătirea solului. Însămânţarea se face în arătura adâncă de toamnă, executată la 20-25 cm pe solurile uşoare şi medii şi la 25-30 cm pe solurile grele, în agregat cu grapa stelată.

Primăvara terenul se pregăteşte folosind grapa cu discuri în agregat cu grapa stelată.

Semănatul se realizează când temperatura în sol este de 8-100 Celsius, perioada care coincide cu 1-20 aprilie pentru zona de câmpie si 15-20 aprilie pentru zonele colinare, adâncimea de semănat 5-7 cm pentru solurile grele şi 7-8 cm pe solurile cu textură mijlocie spre uşoară.

Densitatea plantelor este mai mare decât la porumbul pentru boabe cu 20-30 mii plante la hectar şi anume50-60 mii plante la hectar pe soluri mai puţin fertile sau neîngrăşate şi 70-90 mii plante/ha pe solurile îngrăşate şi cu precipitaţii normale iar în condiţii de irigare 90-100 mii de plante la hectar. Norma de sămânţa va fii între 25-30 kg/ha.

Întreţinerea culturii. La apariţia buruienilor terenul se lucrează cu grapa cu colţi reglabili perpendicular pe direcţia rândurilor pentru distrugerea crustei şi stimularea răsăririi plantelor.

Combaterea buruienilor se realizează prin 2-3 prăşile mecanice, folosind cultivatorul, la intervale de 2 săptămâni, sau pe cale chimică prin aplicarea erbicidelor.

Combaterea bolilor si dăunătorilor se face prin evitarea monoculturii, eliminarea şi distrugerea plantelor bolnave, cultivarea de hibrizi rezistenţi.

Recoltarea şi conservarea. Porumbul pentru siloz se recoltează în faza de lapte ceară, când umiditatea plantelor este de 75%.Dacă recoltarea se face mai devreme silozul obţinut este de proastă calitate. Întârzierea recoltării duce la uscarea plantelor care îşi pierd suculenţa şi se presează mai greu în siloz, rămânând goluri, fermentaţia lactică este stânjenită, producându-se fermentaţii nedorite care depreciază calitatea silozului.

Recoltarea se face mecanizat cu vindroverul care taie, toacă şi încarcă silozul în mijloacele de transport.

Autor: ing. Daniela Criste

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

07.05.2019 - 10:05
Bejan gheorghe spune: As dori sa imi spuneti informatii despre abatorul dumneavoastra raspunde

28.04.2019 - 5:20
Nelu spune: Intr. O livada de 7 ha de par am pus 3000 cutii ieftine din plastic, de culoare albastra, 1l capacitate, pe care le. Am umplut cu apa in care am pus lenor pentru rufe, cu mirosuri de diferite flori, Cutiile din plastic folosite la ciuperci, se gasesc in comert, la pretul de 200 lei, 900 cutii. In primul an am pescuit aprox. 40.000 gandaci parosi. In al doilea an s. Au redus la 2 sau 3000 pentru ca nu a mai avut cine depune oua in sol si nu s. Au mai inmultit. Sper ca anul urmator sa fie inttr. Un numar care nu conteaza. Solutia este deci reducerea an de an a populatiei de gandaci pana la disparitia lor, alta solutie nu exista. Daca sint prea multi, intr. Un an culesul manual poate da roade. Succes, merita incercat, eu i. Am invins, la 30 ha livada, sunt atat de putini ca nu conteaza. M. A costat 600 lei caserolele 60 lei lenor si salariul a 3 oameni timp de 2 zile raspunde

19.02.2019 - 8:01
Anonim spune: Carcasa de iepure,pentru cei interesati 0760510528 raspunde

03.01.2019 - 3:00
DIANA spune: BUNA Am si eu cativa urechiati dc as avrea unde sa ii vand as axtinde numarul lor ,imi poate oferi cineva detaliile necesare ? raspunde

21.11.2018 - 11:39
Popescu Emilian spune: Parerea mea este ca, fiind o cultura mai putin cunoscuta suprafetele vor fi restranse si pe piata nu se vor cauta. Apropo de suprafete, in zona Oltenieii si in mod special in zona Dabuleni ,unde conditile pedo-climatice sunt favorabile cultivarii, la ce suprafete s-a ajuns? Multumim! raspunde

28.05.2018 - 12:51
Nagy Gabriel spune: Bună. Ma numesc Gabriel și am încercat cu spirt și nu are efect, dacă aveți și alta metoda va rog să-mi spuneți. Mulțumesc mult. raspunde