Tehnologia de cultură a ardeiului în câmp
Tehnologia cultivării ardeiului este asemănătoare pentru toate speciile din genul Capsicum.
Cultivarea începe cu pregătirea terenului din toamnă, prin eliberarea de resturile vegetale și îngrășarea lui cu 40-50 t/ha gunoi de grajd, 300 kg/ha superfosfat și 100 kg sulfat de potasiu, iar primăvara 150-200 kg/ha azotat de amoniu.
Arătura de bază este efectuată în toamnă, iar primăvara solul se prelucrează cu ferza sau cu grapa cu colți. Înainte de plantarea răsadurilor are loc combaterea buruienilor, prin mijloace chimice (erbicid preemergent) sau mecanice.
În cazul administrării unui erbicid preemergent pelicular, există posibilitatea ca răsadurile să fie afectate, în condițiile unei primăveri ploioase, mai ales dacă erbicidul nu a fost activat la aplicare. Astfel, dacă pregătirea terenului are loc înaintea de înregistrarea unor precipitații semnificative cantitativ, în funcție de stadiul de dezvoltare al acestora pot fi afectate frunzele de la bază sau planta poate fi compromisă dacă sunt afectate atât frunzele cât și vârful de creștere.
Obținerea răsadurilor de ardei pentru cultivare în câmp
Potrivit informațiilor oferite de specialiștii Băncii de Gene din Suceava, ardeiul se cultivă în câmp prin plantarea răsadurilor produse în spații protejate. Semănatul pentru producerea de răsaduri se realizează după 15 februarie. Înainte de semănat sămânța se tratează cu fungicide omologate pentru a preveni „căderea răsadurilor”.
Sămânța tratată se seamănă în rânduri distanțate la 8-10 cm și la 2-3 cm/rând. Atunci când se produce un număr redus de răsaduri, semințele se seamănă în lădițe din lemn, care, în prealabil, au fost umplute cu mraniță (amestec de pământ – 60%, nisip -10% și gunoi de grajd fermentat -30% ). La începutul formării primelor două frunze adevărate, după 10-15 zile de la răsărire, răsadul se poate repica în pahare de unică folosință, care au fost umplute în prealabil cu mraniță. Adâncimea de repicat este de 2-2,5 cm.
Pentru reușita lucrării de repicat trebuie respectate câteva reguli generale: nu se repică în zilele prea reci sau prea însorite, pentru a proteja răsadurile de frig sau insolație puternică; răsadurile se scot din patul cald în cantități mici, prin dislocare și se țin acoperite până la repicat. După repicare plăntuțele se udă imediat cu stropitoarea cu sită, apoi se umbresc timp de 1-3 zile și se aerisesc mai puțin, pentru a se asigura prinderea.
La început, când răsadurile sunt mici și timpul friguros, se udă rar și cu apă puțină deoarece stratul de pământ se usucă doar la suprafață. Apa trebuie să fie la temperatura ambientului pentru a nu răci substratul, cu urmări negative asupra răsadurilor. Pe măsură ce timpul se încălzește, udările se fac mai des și cu cantități mai mari de apă. Se urmărește ca apa să pătrundă mai adânc și să umezească stratul de pământ pe toată grosimea. Distribuirea apei se face cu stropitori sau furtun cu sită.
Călirea și plantarea răsadurilor de ardei
Cu câteva zile înainte de plantare răsadurile se călesc printr-o aerisire mai puternică ziua și noaptea, iar cu câteva ore înainte de scoaterea răsadurilor se udă abundent. Vârsta răsadurilor este de 60-65 zile.
Plantarea se începe când în sol se realizează temperaturi de 15 grade Celsius. Se plantează mai întâi ardeiul gras timpuriu, apoi ardeiul gras, gogoșar și lung. Răsadurile se plantează pe strat înălțat, plantându-se câte două rânduri la 70 cm. Între plante pe rând distanțele diferă cu varietatea:la ardeiul gras se lasă pe rând 15-20 cm, la ardeiul gogoșar distanțele pe rând sunt de 20-25 cm, la ardeiul lung distanța pe rând este de 15 cm, iar la ardeiul iute distanța pe rând este de 10 cm.
Lucrări de îngrijire la cultura de ardei
La 4-5 zile de la plantare se face completarea golurilor, se aplică 3-4 prașile între rânduri și 2 prașile /rând. Udarea se face după plantare pentru asigurarea prinderii. După aceea nu se mai udă 2-3 săptămâni pentru a favoriza o înrădăcinare mai profundă.
Apoi, până la fructificare se udă la interval de 7-10 zile cu norme de 250-300 m3 /ha.
În timpul apariției masive a fructelor, când plantele de ardei au cea mai mare nevoie de apă, udările se fac mai des, la intervale de 5-6 zile cu norme de 300-350 m3 /ha. Se evită pe cât posibil udarea în timpul înfloririi masive. În mod obișnuit se aplică 10-12 udări.
În cursul perioadei de vegetație se pot aplica 2-3 fertilizări cu îngrășăminte chimice sau 4-5 fertilizări, alternându-le pe cele făcute cu îngrășăminte minerale, cu cele cu îngrășăminte organice. Prima îngrășare se aplică la 12-15 zile de la plantare, cu 80-100 kg/ha azotat de amoniu, 100 kg/ha superfosfat și 50 kg/ha sare potasică.
Îngrășarea a doua și a patra se fac cu gunoi de grajd, 4000 -500 kg/ha, administrat odată cu apa de irigat. Îngrășarea a treia se realizează cu 100- 150 kg/ha superfosfat și 70-80 kg/ha sare potasică (în perioada de înflorire maximă) iar a cincea cu 100 kg/ha azotat de amoniu, 250 kg/ha superfosfat și 70 kg/ha sare potasică (în perioada de creștere maximă a fructelor).
Pe suprafețe mici se poate face copilitul (ruperea frunzulițelor de la subsuoara lăstarilor) și cârnirea plantelor (ruperea vârfului de creștere a plantei), în scopul obținerii unor fructe mai mari, mai timpurii pe de o parte, sau pentru a asigura ajungerea la maturitatea de consum a unui număr mai mare de fructe până la venirea brumelor de toamnă.
Se acordă atenție combaterii bolilor și dăunătorilor. Dintre boli, pagube însemnate produc: pătarea frunzelor și bășicarea fructelor, pătarea pustulară, putrezirea receptaculului și a semințelor, putregaiul cenușiu, făinarea, iar dintre dăunători: păduchele verde al piersicului, omida capsulelor, păianjenul roșu comun.
Principii pentru cultivarea ardeiului în agricultura ecologică
– revenirea culturii pe același teren după o perioadă de 4-5 ani pentru prevenirea atacului de fuzarioză și verticiloză care produce ofilirea bruscă a plantelor de ardei.
– dezinfectarea semințelor înainte de semănat cu sulfat de cupru (piatră vânătă). Într-un vas smălțuit sau de sticlă se face o soluție în concentrație de 0,5% (5g piatră vânătă la 1l de apă) în care se introduc semințele puse într-un săculeț din pânză timp de 15 minute. După tratare semințele se scot din săculeți si se zvântă fără să se spele.
– apă caldă la temperatura de 50 grade C. Semințele puse în săculeț se tin 30 de minute după care se scot și se întind pentru a se răci.
– tratarea făinării la apariția bolii cu sulf muiabil 0,3 -0,4 %;
– în cazul atacului de afide se utilizează rotenonă 0,1% iar pentru păianjenul roșu sulf muiabil 0,3-0,7%.
Recoltarea la ardeiul gras se face la maturitatea tehnică, la ardeiul iute și lung atât la maturitatea tehnică, cât și la cea fiziologică, iar la ardeiul gogoșar și iute numai la maturitatea fiziologică.
Lucrări de îngrijire specifice cultivării ardeiului
– eliminarea primului fruct apărut;
– purificarea culturii pe măsură ce fructele ajung la maturitatea de consum, eliminându-se fructele netipice, cele slab dezvoltate sau bolnave;
– se rețin câte 3-4 fructe/plantă la ardeiul gras, 3-5 fructe/plantă la gogoșar și 5-7 fructe/plantă la ardeiul lung;
– ciupitul vârfurilor de creștere a plantelor;
– îndepărtarea florilor apărute foarte târziu pentru a permite o dezvoltare mai bună a fructelor rămase și a grăbi maturitatea lor.
Cultivarea ardeiului pentru producerea de sămânță
Recoltarea fructelor pentru sămânță se face atunci când acestea au ajuns la maturitatea fiziologică, manual, în 2-3 etape. Se aleg fructele sănătoase, mari, se extrage sămânța iar pulpa se folosește la prepararea conservelor.
Semințele extrase se pun în strat subțire pe o coală de sugativă pentru reținerea surplusului de umiditate și pentru uscare. După ce sămânța este uscată se pune în borcane din sticlă sau săculeți din pânză și este păstrată în locuri uscate și răcoroase.