Taranii isi vand terenurile agricole pentru ca sunt neprofitabile
Lapte sanatos aruncat la porci si terenuri vindute la preturi derizorii – asa arata agricultura clujeana in 2009. In prezent, Romania este o simpla piata de desfacere pentru altii, iar circa 80% din alimentele consumate de romani, inclusiv legumele si fructele, sint din import, sustine directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Cluj, Ilarie […]
Lapte sanatos aruncat la porci si terenuri vindute la preturi derizorii – asa arata agricultura clujeana in 2009. In prezent, Romania este o simpla piata de desfacere pentru altii, iar circa 80% din alimentele consumate de romani, inclusiv legumele si fructele, sint din import, sustine directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Cluj, Ilarie Ivan.
Potrivit acestuia, o solutie la acest lucru ar fi putut sa fie piata de en-gros din Apahida, care a fost conceputa pentru a prelua productia de la agricultorii localnici si de la cei din judetele limitrofe. Cu toate acestea, piata nu-si indeplineste functiile pentru care a fost gindita.
„Inca nu s-a luat o ceapa sau un kilogram de morcovi de la producatorii locali. Implicare directa a administratiei? Zero! Sint mereu subterfugii si explicatii inutile. Doua produse macar, ceapa rosie si cartoful, puteau avea demult o linie de desfacere in supermarketurile din Cluj-Napoca, sa nu mai vorbim de multe altele”, a declarat Ilarie Ivan, pentru Agerpres.
In judet sint in prezent foarte putine terenuri arabile in suprafete compacte de 50 de hectare, cit este necesar pentru o agricultura rentabila, iar aceasta fie pentru ca taranii sint reticenti la ideea de „cooperativa”, fie pentru ca e nevoie de fonduri substantiale pentru a demara productia agricola. Astfel, deoarece terenurile nu au fost lucrate de mult timp (uneori chiar si de 10-15 ani), fertilitatea acestora este scazuta, iar in aceste conditii productia nu poate fi decit una mica. „Foarte multe terenuri sint pline de buruieni si de maracini. In sol este o mare rezerva de seminte de buruieni. Ca sa fie distruse este nevoie de o erbicidare de 4-5 ani pentru a se putea face o agricultura rentabila. Insa prea putini tarani sint dispusi sa investeasca 4-5 ani, pentru ca doar apoi sa vina si recolte bune”, explica Liviu Pulbere, directorul coordonator adjunct din sectorul economic al DADR Cluj. Astfel, asocierile au functionat in zona Cimpia Turzii – Mihai Viteazu, dar nu si in alte parti. In acest an, productia agricola din Cluj a fost cu circa 30% mai mica fata de anul trecut.
Citeste mai mult in Monitorul de Cluj