Tăierea pomilor: Tăieri de primăvară la pomii fructiferi

| Fructe, Vegetal | de

Etichete:

Tăierile care se aplică pomilor trebuie să fie diferenţiate, tratând fiecare pom şi fiecare ramură din ansamblul coroanei separat.

Astfel, la pomii care abia au intrat pe rod, la care ramurile de schelet cresc viguros, este nevoie ca, în cazul când acestea au creşteri anuale mai mari de 50-60 cm, să se scurteze prelungirile cu ¼ din lungimea lor, pentru a favoriza, pe de o parte, noi creşteri în vârful acestora şi a stimula, pe de altă parte, garnisirea ramurilor de schelet tinere cu ramuri roditoare.

La scurtarea ramurilor de schelet se ţine seama de subordonarea ramurilor în cadrul sistemului de ramificare bilateral-altern introdus la formarea coroanei.

În afară de aceasta, este necesar ca ramurile din coroană care cresc în direcţii nedorite să se înlăture, pentru că altfel duc la îndesirea coroanei şi devin inutile.

Cu prilejul tăierilor trebuie, de asemenea, eliminate ramurile uscate, cele rupte şi cele bolnave. La pomii în plin rod, la care prelungirile ramurilor de schelet pe an ce trece cresc tot mai puţin, iar spre interiorul coroanei multe din ramurile roditoare, îmbătrânite, încep să se usuce sau nu mai formează muguri de rod, tăierea diferă de cazul expus mai sus.

Atunci când prelungirile ramurilor de schelet au creşteri anuale de 35-40 cm, ele rămân netăiate.

Când creşterile anuale sunt de 20-25 cm ramurile se scurtează la 1/2 din lungime, iar când aceste creşteri sunt de 10-15 cm, ramurile se scurtează cu 2/3 din lungime.

Toate ramurile uscate, cele atacate de boli şi de dăunători, cele care se încrucişează şi cele care sunt plasate defectuos în interiorul coroanei se îndepărtează. Ramurile groase se taie. Tăierile executate incorect (lăsând cioturi, ruperea scoarţei ş.a.) împiedică vindecarea rănilor. Ramurile uscate se taie până la lemnul sănătos; în caz contrar rana nu se vindecă .

Ramurile subţiri se taie cu foarfeca, iar cele groase cu ferăstrăul.

Pentru ca scoarţa să nu se desfacă, ramurile se scurtează mai întâi dedesubt şi apoi se taie complet de sus în jos.

Ca să nu se despice sau să se rupă, ramurile mai groase se taie începând din două părţi. Toate tăieturile trebuie netezite bine cu un cosor ascuţit; după netezire se ung cu mastic sau vopsea preparată cu ulei vegetal.

La unele forme de coroană cum sunt fusul subţire, gardul belgian, cordonul orizontal şi scheletul arcuit se taie mult mai puţin, fructificarea se asigură însă prin dirijări ale ramurilor.

De reţinut că în pomicultură foarfeca reprezintă un accesoriu, o unealtă de neînlocuit, de aceea folosirea ei cere o anumită tehnică. În anumite condiţii se folosesc platforme mobile pentru tăiere şi chiar utilaje specializate.

Urmatorul pas dupa cumpararea si plantarea unui pom este efectuarea de taieri pentru formarea si dezvoltarea coroanei.

Un pom fructifer care nu este taiat(tuns), poate sa dea deja rod din anul urmator plantarii. Ramurile se incovoaie si nu mai cresc sub povara fructelor. Pe masura ce pomul inainteaza in varsta, recolta este din ce in ce mai slaba. Cu cat atarna mai multe fructe de o ramura, acestea raman mici si de calitate slaba.

Formarea unei coroane se obtine in 4-5 ani de la plantarea pomului, prin taieri propriu-zise, prin scurtari sau suprimari de ramuri sau prin diverse operatii de modificare a pozitiei de crestere a ramurilor si lastarilor.

Cu ajutorul foarfecelui, prin taieri vom dirija energia pomului spre ramurile tinere, astfel incat ajutam pomul sa isi dezvolte ramificatii puternice si sa isi pastreze capacitatea vegetativa.

Dupa formarea coroanei, pomul trebuie ajutat in anii ce urmeaza prin taieri de intretinere si taieri de fructificare.

Taierea pomilor fructiferi trebuie sa inceapa abia dupa terminarea gerurilor. In principiu, inceputul lunii martie este favorabil inceperii lucrarilor de taiere a pomilor. Taierile executate mai devreme pot slabi rezistenta la gerurile care mai pot surveni.

Pomii care nu au fost supusi taierilor au rezistat mai usor gerurilor decat cei care au suportat actiuni de taiere inaintea aparitiei acestor geruri.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

05.03.2020 - 12:35
Anonim spune: Sunt foarte interesat de ceea ce oferiți și aș aprecia un apel pentru mai multe informații. Numarul meu este 0905286325 raspunde

14.02.2020 - 12:14
Anonim spune: Sunt foarte interesat de ceea ce oferiți și aș aprecia un apel pentru mai multe informații. Numărul meu este 0905287606. raspunde

25.01.2020 - 5:00
Anonim spune: Am pus feromoni si i -am atras din toata pasunea.De cinci ani nj ne ramane un fruct ña livada .Cu insecticid mor dupa ce mananca florile chimizate.Jale fac !!! raspunde

06.11.2019 - 2:32
Georgi spune: Am si eu o mica ferma de iepuri mat interesa cit oferiți pe kg si ce rase cumpărați sa ma contactati 0754431439 raspunde

07.05.2019 - 10:05
Bejan gheorghe spune: As dori sa imi spuneti informatii despre abatorul dumneavoastra raspunde

28.04.2019 - 5:20
Nelu spune: Intr. O livada de 7 ha de par am pus 3000 cutii ieftine din plastic, de culoare albastra, 1l capacitate, pe care le. Am umplut cu apa in care am pus lenor pentru rufe, cu mirosuri de diferite flori, Cutiile din plastic folosite la ciuperci, se gasesc in comert, la pretul de 200 lei, 900 cutii. In primul an am pescuit aprox. 40.000 gandaci parosi. In al doilea an s. Au redus la 2 sau 3000 pentru ca nu a mai avut cine depune oua in sol si nu s. Au mai inmultit. Sper ca anul urmator sa fie inttr. Un numar care nu conteaza. Solutia este deci reducerea an de an a populatiei de gandaci pana la disparitia lor, alta solutie nu exista. Daca sint prea multi, intr. Un an culesul manual poate da roade. Succes, merita incercat, eu i. Am invins, la 30 ha livada, sunt atat de putini ca nu conteaza. M. A costat 600 lei caserolele 60 lei lenor si salariul a 3 oameni timp de 2 zile raspunde