Subvenții ovine și caprine: Estimăm o subvenție de 3,31 euro pe cap de animal
Reprezentanții APIA Neamţ au anunțat că au fost finalizate verificările dosarelor și cererilor de plată și că plata subvențiilor pentru crescătorii de ovine și caprine aferente anului 2013 va începe în perioada următoare.
„Avem 302 beneficiari, cu un fectiv de 33.792 animale pentru care s-a solicitat plata subvenţiilor. După efectuarea controalelor, pentru plată au rămas 32. 462 capete ovine şi caprine, pentru care se vor livra banii în perioada iemdiat următoare. Estimăm o subvenţie de 3, 31 euro pe cap de animal”, a declarat Mihai Dorneanu, director APIA Neamţ, citat de Ziarul Ceahlăul.
Cine primește pentru ovine și caprine zone defavorizată
- – persoane fizice;
- – persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare;
- – persoane juridice.
Subvenția acordată producătorilor de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate reprezintă un sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă și se asigură din sumele alocate temporar Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din veniturile din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, conform legilor bugetare anuale.
Cuantumul subvenției pentru ovine și caprine zone defavorizate se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, după finalizarea verificărilor, prin raportarea plafonului alocat anual la efectivul de capete eligibile fără a depăşi 6,5 euro/cap.
Plăţile pentru subvenția pentru ovine și caprine aferentă anului 2013 se efectuează până la data de 30 iunie 2014.
Pe acelasi subiect:
- APIA a plătit în această săptămână subvenția pentru ovinele și caprinele din zone defavorizate
- Subvenții animale 2014: Condiții pentru primirea ajutorului tranzitoriu în zootehnie
- Guvernul a adoptat schema de ajutor specific acordat crescătorilor de animale din zone defavorizate
- Subvenții ovine și caprine: Cine va fi exclus de la plată sau va primi o subvenție redusă
- Plăți subvenție bovine 2014. Iată cine a primit banii marți, 8 aprilie