Subvenții ovine și caprine: Cine va fi exclus de la plată sau va primi o subvenție redusă

| Financiar, Subvenţii | de

Etichete: ,

Ministerul Agriculturii a publicat, joi, proiectul de ordin care aprobă reducerile subvenției şi excluderile aplicabile cererilor de plată pentru subvenția acordată producătorilor de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate.

Potrivit textului actului normativ, valoarea ajutorului cuvenit pe beneficiar se reduce în baza unui procent calculat ca raport între numărul animalelor cu nereguli și numărul animalelor eligibile, dacă numărul de animale cu nereguli este de maximum 3, valoarea ajutorului cuvenit pe beneficiar se reduce cu un procent calculat ca raport între numărul animalelor cu nereguli și numărul animalelor eligibile.

În cazul în care numărul de animale cu nereguli este mai mare de 3, valoarea ajutorului cuvenit pe beneficiar se reduce astfel:

a) cu un procent calculat ca raport între numărul animalelor cu nereguli și numărul animalelor eligibile, dacă nu depășește 10 %;

b) cu dublul procentului calculat ca raport între numărul animalelor cu nereguli și numărul animalelor eligibile, dacă este mai mare de 10 %, dar nu mai mare de 20%;

c) în cazul în care procentul calculat ca raport între numărul animalelor cu nereguli și numărul animalelor eligibile este mai mare de 20%, dar nu mai mare de 50%, se aplică excluderea de la plată pentru anul în curs, prin stabilirea unei sancţiuni anuale la nivelul valorii ajutorului cuvenit pe beneficiar;

d) în cazul în care procentul calculat ca raport între numărul animalelor cu nereguli și numărul animalelor eligibile depășește 50%, se aplică excluderea de la plată pentru anul în curs, prin stabilirea unei sancţiuni anuale la nivelul ajutorului cuvenit pe beneficiar și a unei sancţiuni multianuale echivalentă cu ajutorul calculat pentru numărul de animale cu nereguli, în funcţie de cuantumul stabilit.

În cazul în care, în urma controlului efectuat la faţa locului s-a constatat inexactitatea înregistrărilor din registrul individual al exploataţiei pentru cele 12 luni anterioare controlului, se aplică excluderea de la plată pentru anul în curs.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

02.10.2023 - 1:42
Dragomir Florentina spune: Buna ziua mă numesc dragomir Florentina am 16 ani sunt eu mama sora mea nepoata și fratele meu căutăm de munca ne-ați putea ajuta raspunde

16.08.2023 - 5:39
TUTA AURELIAN spune: AM PUS IN PAMINT 20 DE CUIBURI DOVLEAC DE FACE SEMINTA FARA COAJA AM SEMANAT IN DATA DE CINCI IULIE AU INCEPUT SA CREASCA DOVLETI UNI AU PESTE TREI KG UN SINGUR TRATAMENT AM DAT UN FUNGICID PE BAZA DE CUPRU SIUN INSECTICID AM MAI DAT DOUA TRATAMENTE FOLIARE CROPMAX SI UN TRATAMENT FOLIAR PE BAZA DE CALCIU SI UDATI LA DOUA ZILE SUNT FOARTE MULTUMITI CUM AU INTRAT IN VEGETATIE raspunde

28.05.2023 - 8:47
Petrisor spune: O soluție ar fi un guvern Nationalist 100 %...iar apoi respingerea tirurilor la graniță plus controale de toxicitate și vechea creare de piețe numai pentru producători naționali și interzicerea supermarketurilor să vândă turcisme. sau alte produse asiatice sfără un control RIGUROS pentru că ne afectează .viața noastră și sănătatea noastră fizică și mentală ne afectează și depinde de Ce introducem în stomac .Deci trebuie luate măsuri drastice ,nu de ieri nu de anul trecut ci de 33 de ani .Guvernanții sunt de vina pentru incapabilitatea delăsarea neputință și indolența față de o problemă atât de serioasă față de națiune față de copii noștri și viitorul nostru și al țării ...afară cu ei și mafia buzunarelor pline afară cu profitorii .Și amenzi plus arestări și celor ai noștri ce se ocupă cu chimicale ...Etrel...etc.etc.altfel dăm Amin prea devreme.????? raspunde

12.03.2023 - 2:23
Obreja spune: Preț foarte convenabil raspunde

15.02.2023 - 4:06
CALINCIUC TRAIAN spune: de unde pot achizitiona acest codex 2022. va multumesc. raspunde

20.10.2022 - 1:16
Matei Vasile spune: Buna ziua , am o suprafata de 9 ha teren care sar preta pentru infiintarea unei plantatii de Salcie energetica , binenteles ca ma gindesc si la procesare in peleti de foc As vrea sa stiu daca afacerea poate deveni rentabila pe suprafata de 9 ha , si in completare sa colectez rumegus de la gatere din zona pentru procesare suplimentara Multumesc frumos pentru raspuns Matei Vasile 0744882260 raspunde