Subvenția pentru motorină 2014: cererile se depun până la 30 aprilie

| Financiar, Subvenţii | de

Etichete: , ,

Cererile pentru plata subvenției la motorina aferentă primului trimestru din anul 2014 se depun la sediile APIA până pe 30 aprilie.

Subvenția se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Beneficiarii subvenției pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1229/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, beneficiarii au obligaţia comunicării către APIA, în scris, a opţiunii referitoare la modalitatea de achiziţionare a cantităţii de motorină, respectiv integral sau în tranşe. Cantităţile de motorină ce fac obiectul acestui ajutor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

APIA amintește că în Monitorul Oficial nr. 236/02.04.2014 a fost publicat Ordinul nr. 431/2014 pentru aprobarea cantităţilor de motorină aferente trimestrului IV-2013, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

02.10.2023 - 1:42
Dragomir Florentina spune: Buna ziua mă numesc dragomir Florentina am 16 ani sunt eu mama sora mea nepoata și fratele meu căutăm de munca ne-ați putea ajuta raspunde

16.08.2023 - 5:39
TUTA AURELIAN spune: AM PUS IN PAMINT 20 DE CUIBURI DOVLEAC DE FACE SEMINTA FARA COAJA AM SEMANAT IN DATA DE CINCI IULIE AU INCEPUT SA CREASCA DOVLETI UNI AU PESTE TREI KG UN SINGUR TRATAMENT AM DAT UN FUNGICID PE BAZA DE CUPRU SIUN INSECTICID AM MAI DAT DOUA TRATAMENTE FOLIARE CROPMAX SI UN TRATAMENT FOLIAR PE BAZA DE CALCIU SI UDATI LA DOUA ZILE SUNT FOARTE MULTUMITI CUM AU INTRAT IN VEGETATIE raspunde

28.05.2023 - 8:47
Petrisor spune: O soluție ar fi un guvern Nationalist 100 %...iar apoi respingerea tirurilor la graniță plus controale de toxicitate și vechea creare de piețe numai pentru producători naționali și interzicerea supermarketurilor să vândă turcisme. sau alte produse asiatice sfără un control RIGUROS pentru că ne afectează .viața noastră și sănătatea noastră fizică și mentală ne afectează și depinde de Ce introducem în stomac .Deci trebuie luate măsuri drastice ,nu de ieri nu de anul trecut ci de 33 de ani .Guvernanții sunt de vina pentru incapabilitatea delăsarea neputință și indolența față de o problemă atât de serioasă față de națiune față de copii noștri și viitorul nostru și al țării ...afară cu ei și mafia buzunarelor pline afară cu profitorii .Și amenzi plus arestări și celor ai noștri ce se ocupă cu chimicale ...Etrel...etc.etc.altfel dăm Amin prea devreme.????? raspunde

12.03.2023 - 2:23
Obreja spune: Preț foarte convenabil raspunde

15.02.2023 - 4:06
CALINCIUC TRAIAN spune: de unde pot achizitiona acest codex 2022. va multumesc. raspunde

20.10.2022 - 1:16
Matei Vasile spune: Buna ziua , am o suprafata de 9 ha teren care sar preta pentru infiintarea unei plantatii de Salcie energetica , binenteles ca ma gindesc si la procesare in peleti de foc As vrea sa stiu daca afacerea poate deveni rentabila pe suprafata de 9 ha , si in completare sa colectez rumegus de la gatere din zona pentru procesare suplimentara Multumesc frumos pentru raspuns Matei Vasile 0744882260 raspunde