Se caută soluții pentru conflictul din Domașnea, unde crescătorii de animale au blocat drumul european cu vacile

După ce săptămâna trecută membrii Asociaţiei Crescătorilor de animale din Domaşnea au blocat traficul pe Drumul European 70, aceştia l-au luat cu asalt pe prefectul judeţului în cursul acestei săptămâni, ca să-şi prezinte doleanţele. Cei aproape 70 de localnici îl acuză pe primarul comunei Domaşnea, Petru Lorinţi, de numeroase ilegalităţi. Principala problemă a oamenilor este […]

După ce săptămâna trecută membrii Asociaţiei Crescătorilor de animale din Domaşnea au blocat traficul pe Drumul European 70, aceştia l-au luat cu asalt pe prefectul judeţului în cursul acestei săptămâni, ca să-şi prezinte doleanţele. Cei aproape 70 de localnici îl acuză pe primarul comunei Domaşnea, Petru Lorinţi, de numeroase ilegalităţi. Principala problemă a oamenilor este aceea că edilul refuză să concesioneze asociaţiei 250 de hectare de pământ, loc destinat paşunatului.

Ioan Ţunea, prefectul judeţului, le-a spus oamenilor că între Instituţia Prefectului şi reprezentantul primăriei nu este o legătură de subordonare, ci una de colaborare. „Ceea ce pot eu să fac este să dau un ordin prin care să se înfiinţeze o comisie de control care să verifice cum s-au cheltuit banii încă din anul 2008. Sper ca până vineri să se reglementeze această situaţie”, le-a spus prefectul localnicilor din Domaşnea. De asemenea, reprezentantul judeţului a mai adăugat că din această comisie vor face parte cei de la Curtea de Conturi, Comisia Antifraudă APIA Caraş-Severin şi, dacă lucurile nu sunt conform legii, se poate ajunge chiar şi la DNA, scrie Adevărul.

Subiecte pe Agromonitor