Scumpirea cărnii, un gest riscant
„Nu au niciun motiv să scumpească, deoarece până acum subvenţiile nu s-au văzut în preţul cărnii, ci în profitul crescătorilor. Dacă se va scumpi carnea, vom importa şi mai mult decât până acum", a declarat Sorin Minea, preşedintele grupului de firme Angst.
Dacă producătorii vor majora preţul cărnii, ar putea să rămână cu ea nevândută, pentru că românii se vor orienta către cea de import. Procesatorii spun că nu au niciun motiv pentru a scumpi mezelurile, în ciuda protestelor crescătorilor de animale, deoarece 70% din materia primă folosită este importată.
Producătorii de carne spun că vor majora preţurile cu peste 10% în primele luni ale anului viitor, dacă România nu va obţine din partea Comisiei Europene o prelungire a perioadei în care se pot acorda ajutoarele de stat. Pe de altă parte, procesatorii susţin că motivele crescătorilor de animale sunt nejustificate şi „sinucigaşe” în acelaşi timp, întrucât românii vor prefera să cumpere produse importate, la preţuri mult mai bune.
Citeste mai mult in Adevarul