Romsilva caută parteneri pentru fabrica de sucuri de la Piatra Neamţ
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) Romsilva caută un partener local de băuturi răcoritoare pentru repunerea în funcţiune a fabricii proprii de sucuri naturale şi nectaruri din fructe de pădure de la Piatra Neamţ, unitate care se află în conservare din luna octombrie, deoarece instituţia nu are fonduri pentru retehnologizare, potrivit reprezentanţilor regiei. „Ar trebui să […]
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) Romsilva caută un partener local de băuturi răcoritoare pentru repunerea în funcţiune a fabricii proprii de sucuri naturale şi nectaruri din fructe de pădure de la Piatra Neamţ, unitate care se află în conservare din luna octombrie, deoarece instituţia nu are fonduri pentru retehnologizare, potrivit reprezentanţilor regiei.
„Ar trebui să investim circa 2,5 mil. lei pentru modernizarea unităţii, sumă pe care Romsilva nu o deţine. Prin urmare, suntem dispuşi să încheiem un contract de colaborare cu investitori interesaţi, inclusiv producătorii de băuturi răcoritoare”, a declarat pentru Business Standard Valerian Solovăstru, directorul general Romsilva.
Fabrica are o capacitate de procesare de până la 1.000 de tone pe an, în funcţie de resursele de fructe disponibile. Romsilva a recoltat în acest an circa 4.900 tone de fructe de pădure, cu 27,4% mai puţin decât îşi propusese pentru această campanie, pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Citeste mai mult in Business Standard